Despre a exagera

Când abuzăm, ne luăm libertăți, nepermise de regulile morale, etice, de igienă, sociale, de disciplina de viață, în general, accesând surse intrinseci de energie suplimentară. Altfel spus, libertatea absolută predispune la abuzuri, inclusiv la abuzuri asupra trupului și minții proprii, iar abuzurile sunt adesea nesănătoase, așadar indezirabile. Cu toate astea, prin natura sa, omul face abuzuri, acționează arbitrar, după bunul său plac, tânjind inconștient sau cu bună știință după libertate deplină. Din fericire, dezechilibrele stârnite de acțiunile noastre samavolnice se resimt întotdeauna, depinde numai de abilitățile perceptive native și învățate pentru a le primi răspunsurile. Iată cum învățăm reguli, iată cum, vrând-nevrând, 'ne disciplinam'. Există totuși un tip de 'abuz' ce nu dăunează, ce, din contră, poate fi mântuire pentru suflet și minte, dar și pentru trup, abuzul de visare, cunoaștere, înțelegere, creare. A crea și a te emoționa în fața actului artistic, a analiza și a imagina căi ale vieții, a căuta și a te strădui să înțelegi, așadar a îți hrăni în permanență omenia este felul în care putem armoniza dorința intrinsecă de a fi liberi cu încuviințarea pentru a fi excedentari. Iata supapa pentru poftele noastre nebune!