Camera de muzică

În casă avem o cameră de muzică. Nu-i așa că este minunat să ai acasă o cameră de muzică? La începuturile facerii acestei case, proiectasem imediat lângă intrarea în casă o cameră destul de mare destinată bibliotecii, însă în felul acesta intimitatea unei biblioteci ar fi lipsit, în plus, am fi pierdut destul de mult spațiu pentru... Pentru ce? Nu știm, poate pentru un oaspete sau vedem, ne-am zis atunci și am rugat constructorul să împartă printr-un zid încăperea în două. Acesta a împărțit-o exact în două, dar ce două! Una a rămas, binenteles, camera bibliotecii, o cămăruță luminoasă, datorită ferestrei înalte, aproape la fel de înalte cât toată camera, caldă, pentru că are un volum relativ mic și primește prin fereastra generoasă atât de multă căldură de la soare câtă nici nu îți poți imagina și încă o infimă cantitate în plus și maiestuoasă prin mobilierul din lemn masiv, sculptat manual, viu ca floarea verde din dreapta biroului, pe care mi-e drag să o îngrijesc. Iar cealaltă încăpere, jumătatea bibliotecii, a primit inițial o canapea și două fotolii vechi, dar încă suficient de arătoase pentru o casă abia construită, și chitarele lui Horica. Ulterior a ajuns și bătrâna pianină cumpărată de părinții mei încă din copilăria noastră în cămăruța-surioară a bibliotecii, iar astăzi, cel mai tânăr 'pianist' al familiei își exersează pe ea, doar atunci când are chef, cântecelele pe care le studiază la orele bisăptămânale de pian de la grădiniță.

Dar sâmbătă camera noastră de muzică s-a transformat într-un atelier al unor lutieri pasionați, căci Horica a primit de la Moș Nicolae o cutie mare, plină cu piesele ce compun o chitară electrică, bucățele mici, lemne, șurubele, corzi, bare, fire, sârme, pe care și-a desfăcut-o cu grijă, a întins piesă cu piesă pe masa de lucru, anume covorul de pe podea, apoi le-a studiat prin comparație cu cele ale chitarei sale celei vechi, prin mai multe căutări pe internet sau prin și mai multe apeluri telefonice la prieteni mai pricepuți decât el și la bunic de suflet. Cu tati și-a ales viitoarea culoare a chitarei din magazinul de vopsele, un portocaliu natural, pal, mai multe pensule și altele trebuincioase, iar împreună cu frații săi și cu mine ne-am adunat în atelier ca să începem să transformăm visul în realitate. Da, ce poate fi mai entuziasmant, mai recompensant pentru un băiat pasionat de chitare decât să și-o construiască singur pe a lui, să o vadă tot mai întreagă, tot mai legată și mai aievea ieșind din mâinile sale? Eu mi-am asumat mânuirea pensulelor, vopsitul așadar, în ciuda mirosurilor grele și pătrunzătoare ale amestecurilor chimice colorante și protectoare, ce îmi tulbură organic ușor echilibrul, sub îndrumarea lui Horica, 'atentie la marginea alba', 'atentie să nu se scurgă vopseaua', 'atentie să nu depășești intensitatea nuanței alese', apoi sub atenta fascinație a asistentului Felix, cel care mi-a răspuns prompt la fiecare cerere, ba să-mi dea scotchul, ba o pensulă subțire sau una mai groasă, și sub, deasemenea, atentă și timidă observație a lui Kiti, cea care și-a ocupat veselă locul obișnuit din camera de muzică, fericită pentru că ceva nou se va petrece aici.

Astăzi, atelierul lutierilor amatori este încă un atelier și va rămâne astfel câteva zile, căci vopseaua aplicată pe una dintre fețele chitarei încă nu s-a uscat, șuruburile nu au unit nici o piesă a chitarei cu alta, iar bucuria de a simți cum mâinile tale dau suflet unui obiect nou se vrea menținută și impregnată în spiritul cămăruței de muzică, acolo unde, numai din pasiune, niște suflețele își cresc aripi pentru a simți, a trăi și, poate, a crea frumusețea muzicii.