Zăpada înghețată călcată lent cu tălpile cizmelor din picioare scârțâie caracteristic, scârțâiala zăpezii călcate în picioare este singura scârțâială din lume care nu doare. Toți scârțâim zăpada cu călcătura noastră, dar această congruență de simptome este imperfectă, căci Kiti nu reușește să provoace decât un freamăt șters al zăpezii cu picioarele ei goale. Lui Felix nu îi pasă de muzica zăpezii pentru că este prea entuziasmat de zăpada însăși, iar când adori ceva sau pe cineva, o faci cu toată ființa ta emoțională, cea care inhibă rațiunea, așadar nu te poți aștepta să îi vezi limpede toate trăsăturile. Scârț-scârț-scârț, Horica calcă zăpada mai elevat, adorația să infantilă pentru zăpadă este aceeași cu cea din copilăria mică, însă copilului crescut adolescent i se adaugă peste trăiri un văl de cumpătare, specifică trecerii către maturitate, iar, fără îndoială, muzica ancestrală a naturii este imposibil de ignorat, căci o avem în noi, așadar ea merită căutată până și în cea mai simplă și mai melodioasă scârțâială de pe lume.
Să ștergeți bine picioarele de zgură în zăpadă, i-am rugat, pentru că țin la curățenia de acasă, așa cum ții la ceva ce ți se oferă mai rar, ha, ha, glumesc desigur, însă Felix a uitat de rugămintea mea, așadar a intrat în casă cu tălpile pline de zgură udă și nu s-a mulțumit să rămână în hol, ba a înaintat până mai adânc în casă, evident, lăsând în urma sa dâre urâte de zgură roșie amestecată cu zăpadă topită. Vederea petelor inestetice m-au înnebunit și mi-au dat o stare de iritare profundă, pe care m-am hotărât instantaneu să o anulez printr-o atitudine autoritară, în care nici eu însămi nu am crezut. Din fericire, fericire pentru detensionarea atmosferei, Felix m-a crezut, așadar porunca mea fermă, Ia cârpa din baie și șterge pe jos, l-a dus pe Felix, micuțul Felix, scumpul Felix, răsfățatul Felix, direct în baie, acolo unde, cu smerenie și interes pe chipul său flexibil, cu glas suav m-a întrebat: unde este cârpa, nu știu care este cârpa. I-am scos o cârpă din coșul cu cârpe, i-am clătit-o în chiuvetă și i-am dat-o. Apoi l-am urmărit din spate, mititel, aplecat deasupra urmelor de murdărie, cu cârpa albastră în mâna lui mică, ștergându-le cu stângăcie, dar sârguincios, vorbindu-mi neîncetat, întors cu spatele la mine, am uitat, mami, uite ce frumos șterg, îți place, iar imaginea lui m-a înduioșat, când a crescut atât de mult încât să șteargă cu cârpa pe jos, când au trecut clipele în care și el a înțeles rosturile și orânduirea vieții, și-a însușit regulile și empatia.
Scârțâielile lumii nu trebuie să fie zadarnice, ca orice muzică, fie ea și o scârțâială, ele pot realiza o îmblânzire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu