Mrejele notelor

Pentru ce sunt notele și cui folosesc ele? De ce nu am transforma notarea, din calificativ în notă scrisă, explicativă, de la profesor la părinte și elev, de două ori pe an? Este chiar atât de complicat?
 
 Cu ce se îmbogățește copilul, căci despre dezvoltarea lui ne facem probleme în principal, dacă obține anumite calificative? Îi crește lui motivația pentru a învăța, pentru a-și asculta profesorul, pentru a fi un elev model? Îi crește stima de sine, încrederea și dorința de afirmare? Poate, în anumite cazuri, dar acest lucru se poate obține și altfel, cu mult mai mult tact și empatie pentru copilul acela sensibil. De ce am transforma anii petrecuți în școală într-o vânătoare de vrăjitoare? Căci adesea în școală, profesorii abuzează de 'forta' pe care notarea le-o dă, nedreptățindu-i astfel pe copii, pentru a-și ține grupul de elevi în frâu, pentru a-și impune autoritatea, pentru a domina. Nota este o armă de dominație a sufletelor ingenue de copii.

Nota, așa cum ea apare și își face simțită prezența în școala românească, este astăzi un instrument tentant de corupție și se află în mâna profesorului. Cu ajutorul notei, profesorul se face auzit, vorba lui nu devine interesantă pentru copii decât atunci când se îmbracă în spectrul notei ce va să vină. Nota poate deveni buzunarul deschis al profesorului, deoarece tot ea, nota, îl duce pe copil mai ușor în locul dorit. Nota este un îndemn spre rău, spre nedreptate, este ispita profesorului și pedeapsa elevului. Este totodată mijloc de autoconfirmare, automagulire pentru părintele copilului, crescut și el adult frustrat, inhibat, dependent de o recunoaștere exterioară.

Nota ne face dependenți, ne inhibă creativitatea, ne izolează în interior, ne traumatizează. Nota ne sperie, ne face să ne uităm adevărata motivație, ne umilește și ne schimonosește. Nota ne etichetează. Copiii își pierd valoarea intrinsecă, odată ce pășesc în școală. Ei devin niște cărți de joc, cu o valoare înscrisă pe frunte aleator, după bunul plac și buna înțelegere a câtorva oameni. Alina este un as, George este un valet, bietul Ionel este un doiar, ah, cât de nedrept și de insultător pentru puterea umană de empatizare arată un astfel de loc. Însuși catalogul, cu apariția lui trufașă, cu inaccesibilitatea lui, apare în concordanță cu ceea ce conține el. Catalogul, acel caiet uriaș, cartonat, ridicol, purtat la subratul profesorului, vine într-un format special construit pentru a băga spaima în copii, el este misterios și o grozăvie ți se va întâmpla în cazul în care îndrăznești să îl atingi.

Fără note, fără catalog, în clasă se așterne o altfel de liniște. O liniște sufletească deplină, propice pentru rezonare de minți și inimi, o liniște pentru descoperirea umanității copiilor și a profesorilor, cu tot ceea ce aceasta presupune: rațiune și emoție.
 
Închei acum strigătul meu de revoltă, adăugând cuvintele soțului meu, Cătălin, cu care rezonez deplin:

"Suntem hiper-dependenti, de fapt, fie co-, fie contra-... Pentru ca traim intr-o paradigma autoritariana, in care figura parentala severa ne domina din fasa. Exodul romanilor inspre lumile libere este simptomul maturizarii unori oameni care hotarasc sa fie ei insisi, autentici. Invatamantul romanesc de stat este o structura de socializare fortata, similara celor militare. Modelul "managerial" cel mai frecvent intalnit este comanda-si-control, despotic, inflexibil, traumatizant. Lipsa crasa de interes pentru individ, pentru particular, este evidenta pentru orice parinte cu mintea deschisa. Indivizii sunt clasificati, inregimentati, averaged-out. Numele lor sunt simple etichete pentru profesori. Ce trebuie schimbat? In primul rand, SCOPUL invatamantului. Apoi, desigur, oamenii care saboteaza reforma. Si nu sunt putini! Dar trebuie inceput cu cei mai vocali conservatori, asa cum este invatatoarea aceea."