Invitați la o petrecere, am petrecut o dupăamiază împreună la film, ultimul James Bond, unde am rezistat până la capăt în formație completă, ba am așteptat după film încă un scurt timp cât am cântat La mulți ani sărbătoritului. Cadrele filmului nu s-au derulat în prea-monotonie pentru nevoia de stimulare vizuală cerută de Kiti, așa ceva nici nu s-ar putea închipui într-un film explozibil cu James Bond al acestor ani, în schimb sonorizarea i-a atins limita de suportabilitate, așa încât Kiti s-a cuibărit într-un colț al canapelei sălii de cinema, s-a acoperit parțial cu hainele noastre, lăsându-și doar ochii liberi să arunce priviri ușor speriate către ecran. Felix nu a părut foarte impresionat de Bond, cum care?, James Bond, la începutul filmului, pot să afirm cu certitudine că Johnny English, deși o parodie de agent secret a celui numit 007, l-a încântat mult mai mult decât eroul de aseară. Binenteles că i-am protejat seninătatea prin ascunderea privirilor sale în timpul 'fazelor' tari, protecție de care Horica s-a lipsit, aflat ceva mai departe de noi, alături de alt băiat. Până către mijlocul filmului, copiii mici s-au obișnuit cu zgomotele destul de exagerate din sală, astfel că Felix și-a mai găsit, alături de urmărirea acțiunii filmului, și alte activități ludice de făcut, precum căutarea în patru labe a tatălui său prin sală, niște scurte vizite la canapeaua băieților mari, încercarea de obținere a unei porții suplimentare de floricele de la domnișoara responsabilă cu asta. Kiti a rămas (desculță) pe canapea două ore întregi, ceea ce este o performanță, deși ea are antrenamentul de a vedea filme (de desene animate) la cinematograf, mai ales dată fiind neliniștea și agitația ce o sâcâie în perioada asta. Ne-a plăcut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu