Ascultător

Nu mă simt bine, citesc din mesajul de la Horica, să vin să te iau, îi răspund, întrebându-l, el, că mai stă încă o oră ca să vadă dacă o fi mai bine, bine, închei dialogul prin sms. Peste încă o oră, alt sms mă anunță că ar vrea, totuși, să vin să îl iau acasă, aranjez cu tati să îl aducă, eu sunt în mijlocul unei lecții, el, că nu încă, să îl ia după ora de fizică, de ce doar atunci, pentru că profesoara de fizică nu le permite să lipsească nici măcar o dată, nu poate exista motiv pe lume ca elevii care își doresc media zece să lipsească. Ok, vine un moment când copilul hotărăște mai mult decât părinții în ceea ce îl privește. Ajunge acasă după aproape încă o oră întreagă după ce ora de fizică s-a încheiat, eu nu mi-am terminat încă treaba, Horica se culcă. Se trezește după o vreme, se simte ceva mai bine, pătura de pe el nu își mai are rostul de acum o oră, povestim. Ce-ați făcut la fizică, ei, nu prea știu că dârdâiam de frig, cu haina pe mine, profesoara m-a întrebat ce e cu mine, eu i-am spus că mă simt rău, iar ea s-a mirat că n-am plecat acasă. Dar, doamnă, ați spus că nu avem voie să lipsim de la fizică dacă vrem nota zece, de-asta am rămas, i-a zis, iar doamna profesoară s-a simțit extrem de vinovată pentru ce a înțeles băiatul, căci nici chiar o astfel de complianță nu așteaptă de la elevi. Ca să vezi cum își construiesc copiii responsabili temeri noi, ca să vezi că ei au încredere în vorbele noastre, în noi. Să le transmitem cu grijă și respect dorințele noastre, pentru ca ei să nu fie nevoiți să se teamă!