Toamna are barbă roz

Primăvara e copilul,
vara este părintele,
toamna este bunica,
iarna e străbunica.

Atunci de ce primăvara se naște înaintea verii, vara se naște înaintea toamnei, iar iarna apare după ce toamna se duce?



Poate pentru că primăvara e străbunica,
vara este bunica,
toamna e părintele
Și iarna este copilul?

Atunci de ce primăvara este plină de vitalitate, vara este atât de sigură pe ea, toamna începe oboseala, iar iarna e atât de rece și melancolică?



Poate pentru că primăvara este copilul de astăzi,
vara este copilul de ieri,
toamna este copilul de alaltăieri,
iar iarna este copilul de demult, de foarte demult?


Atunci înțeleg de ce copilului de astăzi îi e aproape un zâmbet și mâine și poimâine, căci mâine rămâne acealasi ca azi, are doar barbă în plus, poimâine nici nu vede că a mai trecut o zi, fiindcă-și vopsește barba în culori vii, iar răspoimâine, o, răspoimâine ninge peste barba lui, ceea ce îl face Moș Crăciun, care îi îndeplinește lui însuși un vis: să devină din nou copilul de astăzi.


Așa că acum înțeleg de ce ne învârtim în această spirală:
ca să așteptăm primăvara ca pe un dar,
să trecem în vară pregătiți pentru căldura ei,
să culegem roade bogate și dulci în toamnă
și să trăim iarna ca pe o poveste magică.


E toamnă. Cu barbă roz.