Olimpic sau nu?

Am un sentiment neclar în legătură cu olimpiadele școlare pentru copii. Îmi plac și nu îmi plac. Pregătirea pentru olimpiadă, însă, îmi surâde, deoarece favorizează întâlniri spectaculoase, uneori chinuitoare, dar mai întotdeauna recompensante cu diferitele probleme de soluționat, apoi și pentru că antrenează mintea pentru judecăți riguroase științific, dezvoltă spiritul analitic și critic al copilului, iar aceste calități nu sunt deloc des întâlnite printre oameni. 

 Mult prea frecvent însă, copiii pornesc în aceste întreceri foarte populare nepregătiți. Cauza nu aș pune-o în principal pe seama lipsei de motivație a copilului pentru învățare sau chiar pentru antrenare intensivă, ci, mai degrabă, pe  rațiunea hipercompetitivitatii ce ne mână de la spate în a îi arunca pe copiii aflați în pregătire tot mai în față, tot mai departe, nu neapărat departe de capacitatea minții lor de adaptare la efort cognitiv, ci departe de achizițiile de comun acceptat ca rezonabile pentru o vârstă dată (de altfel cunoscute fiind ca foarte avansate comparativ cu alte țări). Ca atare, copiii sunt forțați, deseori în acordul lor conștient, către asimilarea unor noțiuni încă neparcurse în mod 'ortodox', adică prezentate, explicate, exersate, sedimentate într-un timp fizic absolut necesar pentru însușirea lor trainică. De aceea vom întâlni printre 'olimpicii' noștri, copii ce operează timid sau mai sigur pe ei cu instrumente neajustate perfect dimensiunilor lor, încă mici. E ca și cum i-am explica unui copil de zece ani, să zicem, clar și pe înțelesul lui pașii pe care trebuie să îi facă pentru a conduce o mașină, după care i-am da cheile și mașina și l-am trimite în trafic, acolo unde micuțul, al cărui contur al capului abia dacă se zărește din scaunul prea jos de șofer, se va găsi intimidat de noua perspectivă și de vasta complexitate a noii situații în care se află și va reacționa în voia întâmplării. 

 Nu zic că această zorire în formarea intelectuală a copiilor nu poate să le netezească calea sau nu poate să îi dezvolte armonios, însă pare o cursă robotizată excesiv, o cursă dificilă chiar pentru mulți dintre profesorii copiilor, o cursă nedreaptă pentru cei mai mulți dintre participanți, din care unii ies șifonați, frustrați și timorați în fața viitoarelor examene inevitabile. Dar mai ales pare o cursă căreia îi scapă poate cea mai importantă, mai simplă și mai dezirabilă rațiune de a exista, și anume stimularea curiozității științifice, pentru absurdul și modernul motiv că nu mai avem timp pentru asta.
 
 Vouă cum vă crește motivația de a vă trimite copiii la olimpiade?