Băiatul nostru blând și sensibil

Oare ce să vreau de la Moș Crăciun, s-a tot întrebat Horica de săptămâni încoace. Un robot Lego părea foarte interesant la un moment dat, dar, chiar el și-a dat seama, este mult prea scump ca să merite un entuziasm de 3-4 zile, astfel că, singur, a renunțat la idee. Mai există și alte jucării Lego pentru copii mai mari chiar de 16 ani, dar și astea vin cu bucurie furtunoasă, adică intensă, dar scurtă. Prea scurtă. Toți prietenii mei au problema asta, zice. Iată cum, să nu știi ce cadou vrei, devine problematic, zic. Dar nu e vina lor și, până la urmă, nu e nici vina noastră. Trăim în secolul douăzecișiunu.

Nici n-a îndrăznit să spere la un iPod, deși copiii au de câțiva ani iPhonuri, iPoduri, chiar iPaduri. Din vorbă în vorbă însă mi-am dat seama că știe totul despre ele, informații tehnice, de design, prețuri, generații. Are și o anumită preferință și numai aia. Până și locația magazinului din mall, 'e lângă Nikon, la etaj' și, deși am fost mereu împreună în mall, zău că nu îmi amintesc să fi intrat acolo.

A vrut la olimpiada de română. Astăzi, de la 8 dimineața. Apoi școală, până la șase seara, cu pauză de masă. Cam mult, dar el a ales așa. Mâine, cangurul de engleză, dimineață la 8:30. Engleză, da, la asta nu poate lipsi. De fapt, poate, anul trecut a lipsit pentru că am uitat amândoi de concurs. Plătisem. Vineri, olimpiada de biologie. Vrea el, pe cuvântul meu că el a ales. Sistemul nervos. Am repetat cu el, știe, doar că, de oboseală, nu și-a amintit denumirea emisferelor cerebeloase, le-a zis emisfere cerebelistice. Un fel de încercări echilibristice (cerebelistice) cerebrale. Dar nu vine ea vacanța peste numai câteva zile? Și Moș Crăciun? Poate chiar cu un ipod Touch?