"Îmi pun ceasul să sune la şase treizeci, mă spăl, beau o cafea şi am fugit. O să ajung la paşapoarte pe la opt fără un sfert, e destul de bine, deschide la opt jumate, intru prima, a doua, termin pe la nouă, cel mai târziu, ajung la birou la nouă jumate. Destul de rezonabil, sefu' n-o să zică nimic.
Zis şi făcut, e opt fără cinci, sunt a treia la coadă, ok, termin repede.... Hai că e deja opt şi douăzeci, bine că au început să ne primească!... Gata, după ăsta, intru eu, iu-huuu! Hei, stai aşa, ce face ăsta, ce crede el, 'hei, domnu', domnu', ah, a intrat, nesimţitule!' Intră ăştia aşa, cum vor ei, prin faţă? Stai, că văd că iese, ce vrei? Da, şi nu mai pot eu că ţie îţi pare rău că ne rogi să te lăsăm în faţă cu handicapata ta, îhî, îhî, eu trebuie să ajung la serviciu!...
Incredibil, au intrat toţi, mai stau mult înăuntru? De ce nu ies odată, mă aşteaptă ăia la serviciu!....E nouă şi se supără sefu', îhî, îhî, îhî, cât mai aştept aici, am venit de dimineaţă, cine se cred ăştia?...Se deschide uşa, domnu', nu e vina mea că aveţi un copil handicapat, eu întârzii la serviciu, îhî, îhî, cum, ieşiţi singur, ceilalţi mai stau înăuntru?...
Uite-i că ies, îhî, îhî, şi-a luat handicapaţii şi a plecat. 'Proasto!'..."
Recunosc, mă simt vinovată când trebuie să intrăm în faţă câteodată, foarte rar de altfel. Trebuie să îi facă poză lui Kiti şi dacă începe să plângă de nerăbdare n-o să îi mai găsească o mimică acceptabilă pentru o fotografie de paşaport curând. Nu mai vorbesc că există lege că avem prioritate. Dar aici nu este vorba de nici o lege scrisă. Mi-e foarte clar, în general, în România, oamenii sunt răi şi egoişti. Iarăşi, nu e vina lor, sunt prost educaţi. Dar nici nu se străduiesc să înţeleagă ce-i cu ei pe pământ. Nici nu ştiu ce să cred, mie îmi e foarte uşor să trec peste frustrările mele egocentrice şi meschine ca să îmi cedez locul unuia care are mult mai multă nevoie de el, dar sunt privilegiată, am învăţat practic această lecţie. Totuşi, cred că lecţia poate fi învăţată şi numai teoretic. Nu este vorba despre biata femeie de mai sus, o femeie tânără, îmbrăcată frumos, care plângea de îi sărea cămaşa de pe ea şi se lamenta că i s-au răpit treizeci de minute din timp, adică despre femeia al cărei univers este mult prea îngust ca să ţină în el mai mult decât a sa persoană, ci despre mulţimea prea largă de oameni autosuficienti şi orbi la ce e în jurul lor, pentru care viaţa şi pământul sunt pline de oglinzi hiperbolizante. Şi cărora le-aş mai da din când în când câte un quiz la care să reflecteze.
Femeii de mai sus i-am pregătit deja unul: spune tu, cu mintea ta şi numai a ta, dacă ar fi să alegi între a fi nevoită o dată, de două ori, de cinci ori, nu mai mult, în viaţa ta să îţi prelungeşti şederea la o coadă cu treizeci de minute în favoarea unui copil cu handicap sau în favoarea oricui are o nevoie mai mare decât a ta SAU a naşte un copil cu handicap sever pentru care trebuie, nu ai încotro, să te milogeşti la rândul tău de alţi oameni să te lase în faţa lor la o coadă banală, CE AI ALEGE? Nu uita, însă, trăieşti pe pământ şi nu există altă variantă, aşa că, alege!
O fi greu? O fi uşor?
6 comentarii:
Daca ai stii cat ma doare fiecare post in care vad adevarata fatza a oamenilor, si cat de rau imi pare ca majoritatea sunt prea meschini ca sa judece mai mult de aparente, mai mult de propriul interes imediat... Kiti e foarte speciala si faptul ca sunteti parintii ei si o intelegeti e o experienta care v-a lasat si pe voi mult mai bogati sufleteste, dar nu poti nega ca uneori e greu sa traiesti pe lumea asta, cand cauti intelegerea celor din jurul tau si te lovesti de un zid orb si inchistat... Robbie are manifestari usoare in sfera ASD, asa ca uneori am ocazia sa ma pun in pielea unui parinte de copil mai special, cand am nevoie de multa intelegere de la semenii mei. Si de obicei o primesc, cred ca Canada e pe primul loc in lume in ce priveste toleranta, dar gandindu-ma ce grea ne-ar fi viata daca ne-am afla in alte colturi ale lumii, ma infior...
Va pupam! Si, cum le spun copiilor, LAS' CA TRECE :-))))
simona, multumesc pt incurajare, nu neg ca uneori e greu dar asa este pt absolut toti dintre noi, nu i asa? problema e ca aici, la noi in special, oamenii sunt prea rai si prosti sau, mai bine, sunt destul de multi astfel de oameni. ma rog, nu m am suparat, deja sunt intarita si imunizata la rautati. din pacate. totusi, sunt si multi oameni impresionabili, mai ales atunci cand sunt invatati sa devina asa. deocamdata in romania mai asteptam sa primim educatie buna, ai vazut si tu ce absolventi de bac avem:((
Ma-ntreb cand (daca...) o sa dispara vreodata instinctul cozii.
Tare ma tem ca experimentul comunist legat de crearea "omului nou" a cam reusit... rezultatul sunt toate comportamentele de tipul "numai eu contez, si, ce obositor, universul conspira non-stop impotriva mea".
Cand vad gesturi si situatii contrare celor descrise de tine (cate o manifestare de eleganta, de bun simt, pe ici, pe colo...) ma bucur cate-o zi intreaga!
Cand, de fapt, asta ar trebui sa fie normalitatea. Nu ce vedem ca se-ntampla in mod curent...
mamituni, da
MihaelaMaria
Multor oameni nu le pasă pentru că nu sunt capabili să se pună în pielea altuia - în special când acea "piele" îi sperie.
Şi nu înţeleg cât de mult poate durea lipsa unui dram de omenie.
Este impresionant curajul de care daţi dovadă, zi de zi.
Marius, multumesc, nu suntem curajosi, suntem asa cum credem ca e bine pt copii, pt noi, pt cei din jur. la fel ca voi, de altfel:) Va doresc o vara calda si vacanta frumoasa copiilor!
Trimiteți un comentariu