Detectivul noptii

Deschid brusc ochii in noaptea sparta de un mic triunghi de lumina artificiala, triunghiulet pe care il formez cu precauta intentie din draperii in fiecare seara cand il pup si il invelesc de noapte buna pe Felix, inca aflat cu patul lui la noi in dormitor. Si ca de fiecare data cand ma trezesc nefericit in noapte, ma agat de triunghiul meu de lumina ca sa imi definesc in minte spatialitatea, cat despre temporalitate, densitatea greu de patruns a noptii este prea explicita, nu mai am nevoie de indicii in plus. Mi-e atat de clar ca nu trebuie sa fiu seara prea obosita incat sa adorm mai devreme de unsprezece a noptii precum mi-e sigura nelinistea starii mele singulare de veghe in toiul noptii. Deschid asadar ochii si dupa momentele de definire concreta de care am spus, urmeaza momentele de cautare abstracta a cauzelor iesirii mele oarecum agitate din somnul noptii, cauze pe care le gasesc printre amintirile, nu rareori vagi, ale viselor stranii ce mi se deruleaza ca un film in cap, ah, ce material bogat de studiu ar fi ele pentru un psihanalist, norocul meu ca deslusirea lor nu ma intereseaza mai mult decat sa le anulez daca sunt tulburatoare sau sa le tin daca ma binedispun. Odata ce ratiunea domina situatiunea ( pentru rima e sufixul ultim), constat ca visul, prozaic in general, dar cu note absurde pe alocuri, deci, visul visat nu poate fi nicicum invinuit pentru inadecvarea in care ma aflu, asa ca descopar imediat sursa nepotrivirii mele cu noaptea in pasii ce se aud de peste holul etajului, acolo unde Kiti, ea este huhurezul nostru, intuiesc eu, coboara din patul ei, da jos garduletul pe post de alarma tintuit in usa camerei ei si se indreapta cu pasi apasati spre dormitorul nostru, aici unde se arunca, literalmente, peste mine, aici unde se simte ea bine, lipita strans de mine, fata pe fata, trunchi pe trunchi, picioare pe picioare, de insele respiratiile devin incomode si incomplete. Iar cand asta se intampla, incepe o urmarire tacuta, doar cate un scart al patului mai tradeaza miscarea, in care eu, urmaritul, ma retrag cate putin, daca as indrazni mai mult, cu siguranta Kiti ar simti abisul si s-ar napusti disperata pe mine, de aceea retragerea mea este miseleasca de dragul fetitei urmaritoare. In felul asta castig egoist doar pentru mine cateva minute de izolare in multimea din pat, ele, minutele, nu apuca sa se stranga intr-un grup mai consistent caci Kiti detine un simt aparte al departarii, astfel incat ma prinde degraba din urma si ma inlantuie intr-o imbratisare dulce daca n- ar fi si prea fierbinte de arsita noptii de vara. Ii respect tandretea, dar ii pandesc regularitatea respiratiei somnului adanc, atunci cand fug cativa centimetri mai departe si profit din nou din plin de briza existenta doar prin anularea prea-apropierii. Dar urmarirea reincepe si tine toata noaptea, pe cuvant de onoare, iar dimineate ne prinde, pe mine agatata de lemnul profetic ales cu o latime considerabila a lateralei stangi a patului nostru, iar pe Kiti, binenteles, lipita de mine,mai norocoasa prinzatoare a unei bucati de saltea. Dar exista si dimineti mai blande pentru mine, atunci cand Felix, la randul lui trezit in toiul noptii poate de un monstru oniric, ajunge in stanga mea, iar cu toata transmutarea semiconstienta a noptii, se trezeste el, de data asta, pe lemnul tare ce constituie laterala patului. Ca atare, trag concluzia ca mi se cuvine totusi mie locul tare din extrema si este acolo doar ca sa armonizeze si sa detensioneze toata dragalasenia cu care copiii mei dragi ma coplesesc, asigurandu-mi astfel linistea necesara pentru pastrarea echilibrului vietii mele. Sau, cu alte cuvinte, cu umilinta si gratitudine imi accept rolul de urmarita in noapte, mai ales cand rolul asta imi domoleste nelinistea trezirilor mele nocturne. Copii, veniti la mama!