Copiii sunt nerabdatori sa aducem bradul in casa, il stimulam astfel pe Mos Craciun sa soseasca mai repede. Nu va faceti procese de constiinta pentru ca aduceti un brad natural in casa, mai ales daca il luati dintr-o crescatorie de brazi, taierea acestuia este oricum mult mai putin daunatoare decat producerea si apoi distrugerea unui brad artificial din plastic. Noi am incercat chiar sa ne crestem propriul bradut anul trecut dar din pacate s-a uscat chiar si in ghiveci prin februarie.

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia'mica' a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.
2 comentarii:
O fetita cuminte, silitoare si foarte frumoasa! Chipul ei vorbeste pentru ea.
da, draga de ea:), ii transmit cu niste pupici ca iti place de ea, multumesc:)
Trimiteți un comentariu