marți, 7 septembrie 2010

Multumesc, mami, ca m-ai luat!

Cling-cling, sun la soneria grădiniţei şi stau şi aştept să îmi deschidă cineva. Cineva nu se găseşte să mă audă şi pe mine, explicabil deoarece sunt singura, cred, care iau copilul la ora asta de la grădiniţă aşa că îmi afund faţa cu nasul extrareceptiv în floricelele mici şi galbene din ghiveciul din dreapta uşii, repet gestul simetric în partea mea stângă şi mă străduiesc să reţin aspectul floricelelor discret şi plăcut parfumate ca să le găsesc undeva şi pentru casa noastră. Nu mă aude încă nimeni, mai sun odată, cling-cling şi iar mă las ademenită de mireasma atrăgătoare, deja de la 1 septembrie am repetat gestul descris de vreo zece ori, sper că dacă prin absurd mă urmăreşte cineva să nu devină suspicios în legătură cu potenţialul îmbătător al acestor floricele nevinovate. Oricum cine a împodobit scara de la intrarea în grădiniţă cu cele două ghivece ce încadrează uşa poate fi mulţumit pentru efectul obţinut şi anume binefăcător asupra mai multor simţuri. Deci, că m-am lungit, cling-cling din nou plus ştiţi voi ce (nasu-n flori dar nu mai repet că devine obositor) dar această a treia oară nu mai aştept să mi se deschidă uşa pentru că aud din spatele casei o smiorcăială binecunoscută. Când îndoi trunchiul pe după zid atârnată într-un picior ca să văd de ce (şi nu cine) plânge, ce să vezi, e chiar Felix cu ochii roşii, al treilea copil într-un şir indian de copii de patru ani aliniaţi în spatele educatoarei lor, gata să vină din curte spre clădire, deci Felix plângând şi cerându-i Danei, educatoarea, să mă sune pe mine ca să mă ia la rost de ce nu am venit să îl iau aşa cum i-am promis, înainte de masa de prânz. Dana îl refuza spunându-i că mama lui sigur va veni aşa cum i-a promis şi că trebuie să fie liniştit şi să aibă încredere. Îhî, îhî, a mai miorlăit de două ori Felix până ce privirea i-a fost atrasă ca de un magnet înspre sus, acolo de unde chipul mamei lui îi zâmbea cuceritor. Mami, mami, a chiuit Felix şi picioarele au primit comandă instantanee să îmi sară în cap şi braţe. Freza mea compusă şi creată neinspirat de data asta de către propria-mi mână a explodat într-o arătare prostească sub mâinile lui Felix isterizate de atâta bucurie a regăsirii. Mulţumesc, mami, că ai venit să mă iei, mi-a mai spus Felix şi eu i-am mulţumit că mi-a mulţumit dar i-am reamintit că nu trebuia să-mi mulţumească întrucât plăcerea de a-l revedea atât de curând este şi a mea, simţită la aceeaşi intensitate. El, în răspuns, mi-a mulţumit încă o dată şi eu am oprit şirul mulţumirilor pentru a nu intra într-o buclă din care am fi putut ieşi însă cu ceva dificultate. Steluţa multicoloră încă nu a obţinut-o deoarece aşa o recompensă valoroasă nu este destinată decât marilor învingători şi anume copiilor care îşi înving teama şi tristeţea de a se despărţi pentru scurt timp de familie şi care şi demonstrează acest lucru prin nevarsarea nici măcar a unei singure lacrimi. N-aş putea spune că Felix îşi doreşte cu ardoare steluţa multicoloră, motivaţia lui se menţine sub un nivel mediu, deocamdată.

5 comentarii:

Mamiţuni spunea...

Ce dragut!!!
Inteleg ca e mai bine cu mersul la gradi :)

La multi ani mamei si surorii lui Felix!

Lavinia - edukid.ro spunea...

Educatoarea are incredere nu numai in propria sa capacitate de a da ajutor si de a indruma, ci si in eforturile copilului si ale parintilor de a depasi dificultatile.
Frumoasa intamplare... stai sa vezi cate multe altele vor mai urma ;))

Numai bine!

MihaelaMaria spunea...

mamituni, multumesc in primul rand pt urarile de la multi ani! in leg cu gradinita, da, e din ce in ce mai usor pt felix si chiar mai frumos. inca plange putin la sosirea la gradinita si din cand in cand in timpul programului dar se linisteste repede de fiecare data.

lavinia, normal, educatoarele trebuie sa se bazeze si pe ajutorul din partea copiilor sim a familiilor lor, educatia vine din toate partile. referitor la intamplarile ce vor urma, nu ma indoiesc! multumesc!

Rodica Botan spunea...

Esti o povestitoare nemaipomenita!!!

MihaelaMaria spunea...

multumesc, rodica, se pare ca asta imi iese cateodata:))