Deci doi dintre copii m-au însoţit la sferturile de finală ale turneului Bcr Open. Ne-am ales o lojă, cea mai apropiată de accesul în tribune ca să fiu prevăzătoare şi să ne asigurăm ieşirea urgentă din mediul în care liniştea desăvârşită este obligatorie în cazul în care unul dintre copii ar strica vreun echilibru înconjurător, oricare ar fi acela. Alina a condus-o doar pe Kiti până la mine astfel că am ajuns în loja respectivă singură cu copiii aşa cum Căti, m-a asigurat, n-ar fi avut îndrăzneala s-o facă vreodată. Mărturisesc că nici eu nu aş putea să o duc pe Kiti oricând, oricât şi oriunde să fie spectator iar astăzi, dacă drăguţa a avut ce aplauda a fost numai pentru că era într-o dispoziţie propice, în plus fiind şi cam obosită fizic după o plimbare lungă, dar lungă.
Eu am ocupat un loc în loja aleasă, Kiti l-a ocupat pe cel din dreapta mea iar Felix n-a ocupat nici un loc, în schimb a cucerit două loji, pe cea în care ne-am instalat şi pe cea alăturată, goală deci atractivă. El nu poate să stea nemişcat în astfel de cazuri aşa încât a urcat şi a coborât scări, a mers în patru labe pe culoarele lojelor şi chiar s-a târât pe sub scaunele de-acolo culegând şi fărâmiţând bucăţi sparte de vopsea de pardoseală. L-am lăsat în pace deşi am fost nevoită să îl atenţionez să scadă volumul şi să ascundă mişcarea de mai multe ori. Kiti a urmărit mişcarea de pe terenul de tenis, nu cu prea mult interes dar cu suficientă detaşare ca să mă lase să mă relaxez. În timp, s-a făcut tot mai mică pe scaunul ei şi s-a scurs din el uşor până capul împopoţonat cu o bentiţă roz cu floricică lateral şi-a găsit pernă caldă în picioarele mele, acolo unde a şi adormit tun de nici exploziile de aplauze survenite ritmic nu au clintit-o. Felix şi-a continuat joaca şi foiala până ce somnul plin şi greu al surioarei lui l-a molipsit şi pe el. Aşa că, cu singura mână abia pe jumătate disponibilă i-am tras între scaune geanta mea plină de haine, jersee şi şaluri şi i-am oferit-o pe post de altă pernă. La început Felix a refuzat-o dar mai apoi oboseala acumulată în mai mult de jumătate de zi a învins şi l-a adormit şi pe el aproape instantaneu cu acceptarea pernei improvizate. Mi-ar fi plăcut să îmi facă cineva o poză cu piticii dormind mai mult sau mai puţin pe mine şi în afară de faptul că mă ţineau aproape imobilizată, am putut să urmăresc încântată meciul adevărat de tenis.
Până când a trecut ceva vreme de când prea bine adormiseră copiii şi am început să mă întreb oare ce mă fac dacă se trezeşte Kiti însetată şi cerând apă şi Felix încă doarme. Care treabă chiar aşa a stat, deci Kiti a deschis brusc ochişorii, m-a apucat de bărbie şi cu voce îngroşată de somn mi-a cerut apă. I-am răspuns că apă nu mai avem încă de acum mai bine de o oră, atunci când ai băut-o tu pe toată şi, bucuroasă că a renunţat înţelegătoare la apă, m-am hotărât să trezesc piticul ca să o iau înaintea...dar să nu cobim. Toată această mişcare s-a produs cu discreţie maximă şi consideraţie pentru regulile impuse. Numai că Felix, indispus de trezirea forţată, a început să plângă smiorcăit şi doar cu mângâieri şi dragalasenii gândite am reuşit să îi ţin volumul la minim pentru încă câteva minute până am profitat de o pauză ca să ieşim rapid din scenă.
Înapoi în maşina noastră încăpătoare ne-am regăsit liniştea şi am pornit-o spre casă unde l-am aşteptat pe Horica şi Căti cu masa.
Nişte poze de la tenis, Felix într-o pauză cu muzică şi dans, Kiti scrutând zarea gata să cadă în vise şi tot Kiti urmărindu-l pe fratele mai mare de dimineaţă la antrenament şi visând cu ochii deschişi în maşină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu