Mama (si tata) cu trei copii, cu totul altii decat capra cu trei iezi

Vrei să-ţi spun o poveste, l-a întrebat pe Felix Horica şi fiindcă răspunsul a fost da acesta i-a povestit Capra cu trei iezi. Lui Felix îi plac poveştile chiar şi când nu sunt istorisite de el aşa că l-a ascultat pe fratele mai mare cu multă atenţie şi, neobişnuit, fără întrebări sau comentarii. Pesemne că le-a adunat în el pentru că nici n-a apucat capra să se răzbune bine pe cumătrul lup iar Horica să încalece pe şa că Felix s-a şi dezlănţuit cu un torent de vorbe care puse cap la cap au format o poveste inedită. Vreţi să vă spun povestea cu Spot şi cei trei iezi, a început el aşa cu un altfel de a fost odată ca niciodată iar noi, auditoriul, nici să fi avut vreo îndoială că am vrea, n-am fi dorit să îi curmăm bucuria de a povesti astfel că acceptul nostru fiind dat, am primit deîndată valuri-valuri cuvintele lui Felix ieşite parcă din ochii mari şi expresivi şi nu din guriţa mică. Îmi pare rău că nu am ţinut bine minte povestea cu Spot dar ştiu că a ieşit o adevărată parodie după Capra cu trei iezi, parodie în care Spot vieţuia armonios alături de cei trei iezi şi de un lup bun într-o căsuţă de lemn, în care în spatele uşii o capră se chinuia să persuadeze un căţeluş de pluş să îi deschidă uşa dar acesta, în dorinţa lui de răzbunare, pentru ce, nu se specifică, nu se lasă convins de rugăminţile caprei şi nici măcar de anunţul acesteia că este urmărită de un lup rău. Şi totuşi până la urmă Spot, în nemărginita lui umanitate şi înţelepciune, îi deschide uşa caprei căreia i se ascute vocea de atâta jelit lăsându-l astfel neconsolat pe lupul cel rău în răutatea (repetiţia e intenţionată) şi permanenta sa foame şi pecetluind o prietenie trainică între capră, lupul bun (cu prezenţa sa mai mult simbolică) şi cine altul decât Spot, adică celebrul Spot.
Am râs mult şi am râs bine şi iar am râs ca într-un cerc, căci cerc a fost atâta timp cât el zicea şi noi râdeam, apoi fiindcă râdeam, el zicea din nou şi tot aşa.

Asta cu povestea a fost în maşină, că ce poţi să faci mai bine şi mai bine în maşină decât să vorbeşti mai ales vrute dar şi nevrute câteodată. Şi vorbele aleargă ce aleargă după maşină dar când obosesc se mai opresc câte puţin să-şi tragă sufletele şi iată cum le pierdem rând pe rând pe drumul nostru. Am putea să le regăsim de am face cale întoarsă dar săptămâna la bunici s-a consumat şi până data viitoare când refacem calea unele sunt luate de vânt şi duse departe, altele se acoperă de praf şi fum iar altele abia dacă mai pâlpâie. Şi precum vorbele bune ce se sting în zgomotul vieţii dar care îţi rămân veşnic în amintire, s-a stins şi bunicul şi străbunicul nostru drag iar noi am avut bucuria să îi prindem ultimele pâlpâiri ale celor 97 de ani de viaţă trupească binecuvântată. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Felix şi Horica, în ordinea asta, şi-au sărbătorit zilele lor de leuţi tot în săptămâna asta, unul după altul şi la fel ca anul trecut ne străduim să îl determinăm pe Felix să răspundă corect la întrebarea câţi ani ai. Horica se simte în sfârşit legitim să spună că are 11 ani şi poza în care suflă în lumânările de pe tort stă mărturie. Înainte cu câteva zile de a împlini noua vârstă Horica a mai realizat ceva: a obţinut prima lui diplomă la un turneu de tenis, diplomă cu locul trei dar, cum bine spuneai, Laura, are şi locul trei farmecul lui. Şi eu, ca elevă, am obţinut premiul trei în clasele întâi şi a cincea şi m-am simţit destul de cool să mai fac câte o pauză de coroniţă, hm, hm.
La bunici am râs, am mâncat bine, am stat desculţi, am fotografiat flori, am jucat tenis, am făcut gimnastică, eu am citit două cărţi, am aflat noutăţi despre pangolin, Horica a cântat la noua lui chitară electrică, Kiti şi Felix au reconstituit puzzle-uri, Horica a pescuit cu Bicu.

Împreună cu sora mea am alergat să prindem nestematele de la piciorul unui curcubeu atât de viu încât maşina, căci cu maşina alergam după el, mergea singură uimită de miracolul de pe cer. Chiar dacă nu am apucat să prindem comoara cred, totuşi, că ne-am îmbogăţit.