Rebela

Suntem vedete! Cine ne-a prins reprezentaţia de astăzi nu ne uită uşor. Spectacolul a fost viu, pasional, când actorul îşi joacă propriul rol efectul este maxim. Aplauze nu am stârnit însă privirile spectatorilor ne-au dat certitudinea că mesajul transmis a fost pătrunzător. Pe scenă- un copil şi încă doi, Kiti şi fraţii ei. Alături- un adult, eu. Scena- culoarele înguste dintre rafturile cu lampadare şi veioze ale unui magazin. Copilul plânge şi ţipă iar ţipetele sunt sfâşietoare. Chiar aşa, sfâşietoare. Recunosc, nu sunt în picioare sută la sută. Mă aplec un picuţ sub dramatismul situaţiei. Mă îngreunează şi privirile, dealtfel de înţeles, spectatorilor. Ei trec ca pe o bandă rulantă prin faţa culoarului unde ne-am făcut pitici aşezându-ne pe un grătar de lemn menit să susţină cutiile mari cu lămpi. Aici pare că durerea lui Kiti este mai blândă cu ea dar şi cu noi. Fraţii sunt cortină semitransparentă pentru noi. Horia, mai mare şi cu mai multă istorie în spate, îşi vede de gândurile şi interesele sale, acum îşi caută pe rafturi "frânghia visurilor sale". Felix însă , cu perspectivă de om mare cocoţat în căruciorul de marfă, o roagă aproape plângând pe Kiti să tacă, îl dor urechile. O rog şi eu să tacă, spectacolul, deşi apreciat la adevărata lui valoare, nu e deloc comic şi e duminică, lumea vrea să alunge deprimarea acumulată spre sfârşitul săptămânii. Kiti îmi ascultă rugămintea însă imediat îşi ascultă şi durerea. Aaaaaaaa, un nou hohot. Cel puţin bucăţile de lemn ce îi ţin corpuşorul îi adună membrele pe lângă trup ca un leagăn îngust şi asta pare să-i aducă uşor-uşor liniştea. Acum îi las pe toţi trei acolo, Horia urmărind cu grijă orice mişcare, Felix cărându-i palme şi pumni prieteneşti lui Horica iar Kiti stând semiintinsa pe patul de lemn improvizat şi adoptat. Caut nişte obiecte, trebuie să le iau cât mai repede, la ora prânzului am întâlnire cu consultantul pentru programul lui Kiti, tati e în acelaşi magazin, puţin în spate, la el rumoarea dată de spectacol n-a ajuns, curenţii sunt într-un singur sens.

E greu de spus nu atât de ce se supără ci mai ales când se întâmplă. "E rebelă", zice Horica despre ea. Ce-i drept, se apropie de o vârstă la care poţi să te aştepţi din partea unui copil să fie rebel. Se poate întâmpla chiar şi când criza este acompaniată de vorbe. Dar îţi dă un sentiment frustrant de neputinţă.

Pe drumul spre casă e linişte, ne mai aminteşte Kiti doar din când în când de supărarea ei cu câte un "aiaia". Acasă uit complet de supărare, cum altfel când Kiti râde şi se joacă complet relaxată? Lucrează bine, demonstrează că şi-a învăţat lecţia în faţa consultantului. Horica şi Felix nu au ce uita, "aşa e ea", Kiti.