In parc la patinoar

Din nou cu patinele în picioare după doi ani! Înafară de faptul că am plătit poate ceva cam mult ca să patinăm iar dacă tot am plătit, am sperat( degeaba) să scăpam de frustrarea de a te împiedica de şanţurile (nu zgârieturile) de pe patinoar şi de senzaţia că patinoarul a fost plantat în mijlocul unei groape de gunoi, deci înafară de acestea a fost o dimineaţă foarte frumoasă mai ales că soarele a încălzit astăzi Bucureştiul.

Kiti a patinat, de fapt este exagerat să spun că a patinat, mai degrabă a alunecat cu patinele în picioare pe gheaţă, trasă de mâini de Alina sau de Alina şi de mine. La început s-a speriat (ea nu a mai patinat de trei ani), a luat o poziţie crispată a picioarelor pe care şi-a menţinut-o până la sfârşit pe gheaţă. Însă lacrimile de pe obraz nu s-au menţinut în ciuda năsucului curgător.



Horica, venit de la antrenamentul de tenis, a închiriat o pereche de patine, oricum nu mai are pentru că între timp i-a crescut piciorul. S-a bucurat mult în compania unui băieţel cu care s-a împrietenit într-o clipită, a alergat câteva zeci de ture, s-a mai şi oprit în grupul nostru lărgit şi cu nepatinatorii ca să fac o poză.

Felix a insistat să alerge pe patinoar (fără patine), i s-a permis să o facă însă a alunecat şi a căzut pe funduleţ lăsând patinoarul în urmă în plânsete calmate cu uşurinţă de mama lui. A descoperit muntisorii de zăpadă strânsă la marginea patinoarului şi s-a bucurat ca un alpinist pregătit în sfârşit să cucerească un nou pisc. Aşa că a urcat, alunecat, rostogolit, coborât, înotat fără încetare în zăpadă. Nu are sens să descriu cât de afectat de umezeală a ajuns acasă, spun doar atât: ca după un scurt duş!