El e Spot. L-aţi mai întâlnit, poate, dacă aţi mai trecut pe-aici. Cei mai mulţi dintre noi ar spune, este un căţel de pluş, dacă ar fi întrebaţi ce/cine este Spot. Felix îl vede însă un băieţel, deşi, chiar şi el recunoaşte, Spot a fost căţel când era mic. Dar acum a crescut. Că Spot este prietenul cvasi-nedespărţit al lui Felix este lesne de înţeles, altfel nu ar apărea pe-aici. Dar ce legătură are el cu mine? Sau, mai bine zis, există vreo legătură între mine şi Spot în afară de legătura "prin alianţă"?
Mărturisesc: mi-e drag Spot pentru ca este preferatul unuia dintre preferaţii mei dar îmi place şi pentru ceea ce este el, un căţeluş de pluş tare simpatic cu fătucă de câine cumsecade, urechiuşă neagră şi bleagă şi un ochi pătat, că de-asta i se spune de fapt Spot.
Ce face Spot însă toată ziua şi chiar noaptea? Fiindcă vorbeşte şi se comportă precum un băieţel adevărat, exact ca Pinocchio, graţie lui Felix care încă nu a auzit despre păpuşa de lemn însufleţită, putem să ne imaginăm cu uşurinţă că el, Spot, este reflexia fantastică a tuturor emoţiilor, persoanelor şi întâmplărilor din viaţa lui Felix. Şi cum eu, mama lui Felix, am bucuria de a fi personaj principal al acestei ficţiuni mai mult sau mai puţin reală, iarăşi se subînţelege (pare că până la acest moment vorbele mele au fost superflue întrucât totul a avut un subînţeles evident), deci se subînţelege că eu reprezint pentru Spot un adevărat model. Şi, precum discipolii pentru maestrul lor, la fel şi Spot visează să se identifice cu mine şi cum el este reflexia mea prin mintea lui Felix, şi eu cu el, asta, deşi nu sunt de pluş, n-am o ureche neagră şi bleagă, nici un ochi pătat şi nici nu (prea) latru. Recunosc însă că mai muşc din când în când dar nu mai tare decât o face orice căţeluş. Chiar azi, la prânz, când mi-am scos colţii să-l muşc în joacă pe Felix de mână, am fost mustrată de acesta:"să ştii că Spot nu muşcă!".
Spot a învăţat totul bine şi drept de la părinţii săi spirituali aşa încât niciodată nu greşeşte în ciuda faptului că maestrul l-a învăţat şi despre eşec (vezi şi rândul de mai sus). Spot face absolut tot ceea ce fac şi eu sau Felix. Spot e umbra noastră. Spot conduce chiar şi aceeaşi maşină, are aceleaşi hobbyuri. Spot frecventează aceleaşi locuri ca noi şi se îmbracă foarte asemănător (deşi parcă rochii nu am auzit să aibă). Spot cântă la chitară şi joacă tenis. Ba chiar îşi construieşte şi o casă şi, this is unbelievable, lucrează cu aceeaşi echipă de muncitori!! Vorbeşte şi engleză şi cunoaşte câteva cuvinte în germană. Spot este prezent în viaţa reală şi imaginară a familiei noastre şi prezenţa lui este cât se poate de vie şi perceptibilă atât prin fizicul său dar mai ales prin voinţa şi glasul lui Felix. Spot face ca mine tot ceea ce eu fac bine şi face exact pe dos de cum fac eu atunci când eu greşesc. La fel se întâmplă şi cu ceea ce face Felix. Deci Spot este mister perfect. "Spot nu se speie de monstii", "Spot îndoaie genunchii când loveşte mingea de tenis şi o dă întotdeauna peste fileu", "Spot pune benzină în rezervor, el nu rămâne niciodată fără benzină", etc.
Ştii ceva, deşi mi-e drag Spot, parcă a cam început să mă calce pe nervi. Spot nu vorbeşte niciodată urât, Spot nu-şi pierde cumpătul niciodată, mai că-mi vine să-l rog elegant să mă mai scutească. Prea le face pe toate bine! "Ştii, mami, că Spot are pantaloni de militar ca ai mei?" Nu, nu ştiam dar mi-am imaginat!!!
Şi ca un argument pentru puternica personalitate emanată de Spot spun doar că, stând în maşină cu Felix şi...Spot şi povestindu-i surorii mele la telefon despre mister right şi redându-i cu gelozie replicile admirative ale lui Felix, râdem. Dar nu doar atât, telefonul e pe speaker şi sora mea evită să comenteze pe seama lui Spot...ca să n-o audă! Spot probabil că nu ar face asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu