Văcuţa Holstein de la Ikea

"Bună ziua, băieţelule!" zise vaca Holstein de la Ikea.
"Bună ziua!" răspunse Felix privind ruşinat în jur.

"Uită-te la mine, aşa este frumos când vorbeşti cu cineva. Las-o pe mama ta!" spuse vaca, a cărei voce venea puţin dinspre lateral dreapta faţă de gura ei, făcându-l astfel pe Felix să devieze uşor capuţul înspre mama lui, aflată şi ea, cum bănuiţi, în dreapta văcuţei.
Felix îi răspunse printr-un uşor gest al capului asociat şi cu un zâmbet discret, timid.

"Eu sunt văcuţa Muuu, tu cine eşti?"
"Eu sunt Dede!" zise Dede.

"Îţi place laptele?"
"Da, eu beau lapte cu Nepquick dimineaţa!"

"Foarte bine, ţi-am adus o cutie de lapte, Dede!"
"Mulţumesc!".

"Cine e fetiţa asta?" întrebă vaca.
"Este ţoaia mea, Kiti."

"Buna ziua, fetiţă! Eu sunt văcuţa Muuu, pe tine cum te cheamă?"
Kiti aruncă o privire suspicioasă, pe furiş văcuţei. Ăsta îi fu răspunsul. Vaca insistă, repetă întrebarea. Kiti îi dădu acelaşi răspuns. Văcuţă nu se dădu bătută, ştia ea ce ştia şi mai încercă o dată.
Acum Kiti, văzu că n-are încotro şi îngăimă un "Kiti" care, pentru un străin, aşa cum era şi văcuţa Muuu dealtfel semăna mai degrabă cu un "mână" (!?!).

"Mână, ce nume neobişnuit, dar frumos totodată!" spuse naiv văcuţa.
Atât le-a trebuit fraţilor lui Kiti ca să izbucnească în hohote de râs, auzi, mână! Ce faci ,mână, ha, ha, ha?
În acel moment, incitată de gălăgia râsetelor băieţilor şi uşor iritată de faptul că ea este motivul şi obiectul distracţiei stârnite, Kiti se îndreptă cu pas apăsat şi zguduitor înspre canapeaua unde se perpelea Horia de râs şi sări cu spectaculozitatea unui luptător de wrestling direct pe Horia. Cu arătătorul făcut cârlig, îi apucă sigur şi neaşteptat brăţara elastică, alb-albastră, cumpărată încă de pe vremea ultimului campionat mondial de fotbal, şi trase hotărât, cu putere şi cu un ţipăt incitator de luptă până o rupse. Ha, ha, ha, ce nebunie! "Ha, ha, mână, zici?", spunea mimica si glasul lui Kiti. "Şi tu, acolo, crezi că e hazliu?" îi spuse şi lui Felix cu aceeaşi mimică şi cu arătătorul mâinii drepte împingându-i finuţ, dar agasant obrazul. Deşi scena ne arăta o adevărată bătălie, fundalul sonor era încărcat de veselie, hohote şi chiote, veselie amplificată şi de strigătele lui Felix care, se pare, atâta aştepta.
"Ajutooor, ajutooor, hi, hi, hi, ia-o de pe mine, mami!" strigă Horia, "aaaaa, aaaaa, ha, ha, ha" urlă Felix, "ha, ha, ha" răcnea si Kiti...

Şi toată nebunia asta doar din vina văcuţei Holstein de la Ikea. O fi dând ea mult lapte bun şi bogat, dar nu prea aude bine!