Îmi cade capul ca prostu'

Îmi cade capul dacă îmi las creierul în stand by. S-a obişnuit, aşa ca prostu', să vrea să cadă de oboseală încă de pe vremea când îmi hrăneam copilaşii nou-născuţi. Ah cât îmi doream să existe un dispozitiv ca un fel de stativ pentru susţinerea capului, atunci când, aplecată la marginea patului deasupra copilaşului încă flămând, simţeam o nevoie acută de a-mi lăsa extremitatea superioară a corpului în voia gravitaţiei. Ca şi cum fiecare minut al zilei aproape dusă s-ar fi prefăcut în presiune. Şi ca şi cum, odată capul lăsat pe stativ, presiunea s-ar fi scurs electric prin piciorul stativului în pământ devenind subit uşor ca o păpădie. Sunt o clepsidră inversă, cu capu-n jos (sic:)). Şi n-am nevoie să mă întoarcă cineva ca să număr mai departe secundele. O fac singură natural. Pic, pic, pic.

Fiţi atenţi cam cum am făcut-o azi:

*pic, pic, disdedimineaţă, da' negreşit dis, trezită brusc prin apăsarea butonului "mami, am făcut pipi şi caca la oliţă" cântat de mezin cu voce dulce şi ridicată aproape automatic din pat pentru desăvârşirea acţiunii sale fiziologice;

*pic, pic, năucă înspre camera de zi cu speranţa deşartă că ora afişată de telefonul mobil nu este şi azi mai mică de şase;

*pic, pic, resemnată, întoarsă în dormitor pentru măcar încă jumătate de oră de relativă linişte pentru deznodământul visului;

*pic, pic, vis fără deznodământ, realitate cu declaraţii mereu surprinzătoare de iubire de la deocamdată singurul copil trezit. "Scumpa mea mămică", "dragul meu tătic", nici somnul nu le-ar putea ignora!

*pic, pic, nu e vis dar nu-i nici realitate atâta timp cât închizi ochii pentru un clipit şi când îi deschizi patul e plin de copii. Reali de data asta;

*pic, pic, pic, îţi croieşti drum prin rutinile dimineţii cu spălat, îmbrăcat, mic dejunat, adunat, totul înmulţit cu cinci;

*tot pic, pic, aduni hârtii, imprimi acte, numeri bani de dat, împachetezi maşinuţa nouă a lui Felix, Horrible Histories a lui Horia, banane, DVD playerul portabil şi cele două filme de desene animate ca să ţină copiii liniştiţi şi fericiţi pe timpul workshopului la care vreau să particip;

*de cinci ori pic, pe toată perioada workshopului când atenţia mi-am strâns-o şi trimis-o spre vorbitorul oficial dar şi ,periodic, cu frecvenţă mare, spre vorbitorul neoficial care mai era pe deasupra şi plimbăreţ neautorizat de colo-colo, pentru eliberarea unui "şşş" apăsat, la pachet cu o privire, pun rămăşag, nesuferită, de furie disimulată;

*alte picuri, pentru alergătura contra cronometru spre întâlnirea cu Kiti, condusă între timp de către Alina la logoped, luarea unui prânz frugal şi reîntoarcerea la locul workshopului, de data asta şi cu Kiti, pentru o scurtă şedinţă de troubleshooting a unor nelămuriri din programele ei;

*un pic mai mare, dat de emoţia negativă a scăpării neastâmpărate a lui Felix în balconul sălii respective;

*restul de pic, pic, pic, pentru succesiunea orelor dupaamiezii restante pline şi ele de terapie, joacă, smiorcăială, ciondaveala, gălăgie, meci de tenis Horica în acord cu cules gândaci Felix, o mică porţie de trafic la întoarcere de la tenis, cină cu penne, brânză şi nuci, imbăiat copii şi un pic de calculator. Ei, se pare că am ajuns chiar aici, exact pe linia asta. Deci, stop, m-am oprit.


Îmi cade capul ca prostu' dacă scot calculatorul din priză. Doar sunt o clepsidră automata, ma intorc singură natural.
Pic, pic, pic, pic, pic, pic...