Între timp simt ceva la un deget și îmi amintesc că ieri, vrând să ne salutăm degetele între ele, Felix și cu mine, mi-am strecurat arătătorul printr-un gard de fier ruginit și mi l-am rănit. Îmi studiez rana superficială și mă întreb, dar dacaa€¦ Sun la policlinică, vaccin antitetanic nu au decât la spitalul de urgență. Copiii sunt toți adunați de pe la școli, Kiti este nespus de senină, așa că mă gândesc, să mă duc, să nu mă duc. Horica, responsabil, mă convinge autoritar, mergem ACUM! Traficul nu pare prea prietenos, iar ora târzie este prea târzie. Dar nu pot să rezist în fața unui Horica atât de poruncitor, de aceea întorc mașina din drum, promițându-le câte o pizza la întoarcere. Ajungem uimitor de repede acasă, copiii cu câte o pizza, iar eu cu un plasture pe braț. Fac o paranteză, pentru cei interesați, se pare că cele mai frecvente cauze ale infecției tetanice nu sunt, așa cum credeam eu din poveștile copilăriei, rănile produse de instrumente metalice ruginite, ci zgârieturile grădinarilor cu spinii trandafirilor, nu din cauza spinilor în sine, ci din cauza pământului cu care brațele și mâinile celor ce lucrează în grădină sunt acoperite. Atenție, grădinări, Cătă, și tu!
Sunt cu Felix, este ziua în care colegii săi sunt în excursie. Își privește ceasul din timp în timp și mă informează, acum copiii iau o gustare, acum completează niște fișe cu observații, acum se întind la un picnic. Evident, o face cu o ușoară părere de rău pentru că nu este și el acolo, pe de altă parte pare destul de împăcat cu alegerea pe care a făcut-o, de a rămâne cu mine. Are cu el o cutie mare de pantofi, plină cu creioane colorate, pixuri, un caiet, o revistă, un diapazon, un obiect metalic, greu și Ipadul, iar la subraț îl ține pe Maricici, hipopotamul de pluș. Îi așteptăm împreună pe Kiti și Horia, în răstimp Felix îmi desenează o felicitare florală de drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu