Barometru de simțire

 Voiam să-ncep să dârdâi. Mă păcălise pe moment o doamnă, cu pantofiori delicați în picioare, umeri aproape dezgoliți pe sub hăinuța moale, scurtă și un clănțănit discret de dinți, ascuns sub un zâmbet amical. Mi-am trosnit de două ori incisivii inferiori de cei superiori, apoi mi-am amintit că, pentru a rezista la schimbare, este necesară o trecere lină, astfel că mi-am dictat dinților să înceteze cu mișcările lor lamentabile. M-au ascultat. La cincisprezece grade și-un jerseu, dârdâiala nu încape în schemă.

 Felix. E-nnebunit de părul meu. De când a întins pentru prima oară mânuța și mi-a întâlnit o șuviță rebelă, a îndrăgit-o imediat. Astfel că i-a rămas gestul de a îmi apuca părul între degete, păr pe care îl frământă și îl răsucește și îl amețește între degețele, până când, din prea multă mișcare, ajunge să îmi tragă câte un fir mai tare decât poate rădăcina lui să suporte și ajung să mă eliberez brutal din mâna lui. M-a mângâiat din nou admirativ pe cap: "mami, iubesc păruțul tău blestemat!". Nu știu cum a ajuns să creadă că blestemat e un fel de binecuvântat. 
 
Să nu mă suni la telefon când sunt cu Kiti într-un spațiu relativ îngust! Așa ceva o scoate din minți. Reacționează de parcă ar durea-o cumplit fiecare vorbă a mea, emisă cu telefonul prin preajmă. Se zbate în interior și plânge la exterior, îi adâncești durerea, când prelungești convorbirea. 

 Prin ce mecanism intim se petrece un astfel de efect neașteptat și cât de extinsă e valabilitatea expresiei 'unde dai și unde crapă'? Realizează cât de puternică este uneori durerea din suflet, căci nu cunosc om să se exprime mai liber decât Kiti, recunoaște-i toate circumstanțele în care se întâmplă, înțelege-i și alină-i copilului mica lui criză. Nu te ambala și nu te lăsa dus de nas de arogantu-ți crez 'ai tot ce-ți trebuie, nu ai de ce să plângi!', pentru că te poți înșela, întotdeauna copilul plânge cu un motiv. Îți vorbesc la persoana a doua singular, ca să înțelegi și tu, cea care recitești ce-ai scris!
 
 Apoi, îmi spui salut, convorbirea se încheie, dar nici n-apuci să lași telefonul din mână și Kiti zâmbește iară. A scăpat brusc de durere, acum e fericită. Așa trăiesc copiii minutele, secundele. În parte, cu autenticitate și cu multă simțire.