Nu sunt genul care pleaca in excursie in Occident dupa care, la intoarcere, cu mandrie nejustificata si cu autosuficienta tampa spune ca nu este mare diferenta intre ce vezi la "ei" si ce e la "noi". Din contra, sunt prea critica de cele mai multe ori cu locul in care traim si oamenii lui. Insa nu pot sa nu remarc ca oamenii, indiferent de unde vin, sunt victimele multor prejudecati, iar una dintre ele, cea care ma doare pe mine din cand in cand, este aroganta...
..."De ce face asa?", spune el vadit deranjat de monotonia data de emiterea unui "iiiiii" interminabil si continuu (apropo, am incercat si eu sa fac ca ea insa mi se termina destul de repede suflul). "Canta, ii place muzica!", inventez eu spontan un motiv (poate chiar asa sa fie!?).
"De ce vrea sa sa-si bage mainile in salata de fructe?", ma chinuie cu interogatoriul ei sotia lui. "Ar vrea sa manance niste fructe si nu POATE sa ceara!" Subliniez nu poate pentru ca vreau sa ii sugerez ca stie si ce ar vrea, stie si cum sa ceara ce si-ar dori, insa nu poate din motive nedeterminate. Acum, in situatia data este mai convenabil asa. N-am chef sa intru din nou in explicatii despre cum e ea, ce inseamna sa traiesti cu aceasta conditie si tot ce as mai putea spune despre autism. Stiu ca as oferi niste explicatii inutile. Pentru ca nu este prima oara cand o fac. Unii sunt in stare sa empatizeze, altii nu. Din pacate, uneori interactionam si cu cei care ar face-o cu placere daca ti-ai lasa copilul acasa...
Sotul si sotia traiesc la "noi". Si vin din Occident. Sunt niste rasfatati de soarta. Si sunt aroganti pentru ca traiesc cu convingerea ca lor nu li se poate intampla nimic rau. Si sunt lipsiti de simpatie si empatie pentru tine. Cel mult li se face mila superioara pentru ca te invarti intr-una alergand dupa ea ca sa nu sparga vreun pahar sau sa nu se spele pe maini in salata lor de fructe sau sau sau. Esti cam agitat pentru dupaamiaza lor linistita si senina. Si cu destula grosolanie diplomatica ti se sugereaza asta.
De ce te mai intalnesti cu cei de care te plangi? Stiu, e indreptatita intrebarea! Oare se poate altfel? Probabil ca da, insa depinde de multi factori si mi-e greu acum sa-i consider. Poate alta data.
Imi pare tare rau, insa oamenii sunt cam autisti, ei nu pot empatiza de cele mai multe ori cu cei ca ei. Dar nu sunt total autisti, si-au pierdut puritatea si inocenta caracteristica. Educatia oamenilor ar putea fi regandita. E ceva in neregula, lipseste ceva.
"Mami, e extraordinar, e incredibil sa ai un frate si o sora!", imi spune din cand in cand puiul meu cel mare si responsabil. Asa e, dragul meu, ii spun si ma gandesc cu speranta si bucurie la asta...
4 comentarii:
Acum citeva zile citeam pe un forum romanesc cum o mama din SUA se plingea tot mamicilor de origine romana care traiesc acolo ca o fetita din vecini 'tulbura 'linistea cartierului si ii'strica' pe ceilalti copii.
Pe doua pagina s-au oferit din greu solutii cum sa o excluda ,sa o evite etc .N-am vazut nici o postare in care se sugera a intelege ,de ce .
In ciuda multor ani petrecuti 'dincolo' in ciuda faptului ca in clasele in care invata copiii lor sunt integrati cu siguranta copii altfel ,mentalitatea e aceeasi :copilul e prost crescut ,familia e vinovata ,iresponsabila ,copiii lor sunt buni si nu trebuie sa se amestece cu 'celalti".Trist ,foarte trist .
PS.Felicitari pt blog Maria ,intr-o zi sper sa ma horasc sa scriu si eu .Ce stiu eu ,poate citindu-ne oamenii incep sa inteleaga .
De-abia de anul acesta am inteles si eu dilema in care se afla toti parintii ca noi: sau continui sa te intilnesti cu oameni care nu te inteleg si eventual te acuza (intilnire cu un nivel ridicat de stres pentru ca incerci sa nu treci dincolo de pragul lor de toleranţa) sau te izolezi impreuna cu copilul.Multi au ales pentru linistea lor calea a doua. Prima insa foloseste mai mult copilului...
PS. Nu am cunoscut prea multi romani veniti din Occident, dar am impresia ca experienta cu pricina nu conteaza: mentalitatea lor in privinta copiilor este la fel de rigida si nu ne avantajeaza.
da, si eu cred ca e mai sanatos pt copii sa ne sacrificam confortul dat de izolare. am observat ca unii oameni au cel putin potential de empatizare si intelegere. uneori nu este in favoarea lui Kiti sa povestesc lumii despre ea, insa deseori o fac atunci cand cred ca am cui.
totusi din punctul de vedere al experientei unor ani traiti in alta tara cred ca aceasta conteaza atata timp cat depui un efort pentru a intelege pe ce lume traiesti. insa probabil ca multi romani nu o fac. ca exemplu tragicomic, am avut ocazia sa constat ca romanii angajati la o ambasada romaneasca dintr-o anum ita tara europeana, in loc sa deschida portile acelei cladiri in care se desfasura activitatea ambasadei si sa incerce sa cunoasca si altceva, ei au recreat o microromanie autosuficienta in acea casa cu bunele dar mai ales cu relele ei. si pentru a completa imaginea, stand eu pe unul dintre holurile cladirii cu pricina si asteptand sa rezolv o problema legata de pasportul meu romanesc, sunt interpelata de catre un membru al "familiei" ambasadei dotat cu o matura si un faras incarcat cu zapada cu intrebarea "prieteneasca": "esti romanca de-a noastra?", dupa care ,imprastiind zapada pe mochetele ambasadei si incepand sa o mature, s-a lansat intr-o poveste neinteresanta cel putin pentru mine despre binefacerile zapezii asupra igienei locuintei. no comment...
din pacate suntem inca victimele educatiei proaste primite zeci de ani de arandul. nu e realist sa asteptam prea multa intelegere pentru copiii nostri cu probleme speciale.
Am observat ca exista mai multa intelegere din partea celor care s-au nascut aici ,au facut scoala aici de mici si mai putin a emigrantilor din prima generatie indiferent de tara din care provin.Cred ca motivul este ca sunt amestecati de mici ,inca de la gradi cu "ceilalti".La virste mici neavind alterata inocenta ,neavind prejudecati daca primesc si din partea dascalilor mesajul potrivit vor gindi cu siguranta altfel.
Trimiteți un comentariu