Bună ziua, ne salutăm de dimineață în fața microbuzului, părinte spre părinte, ne îmbrățișăm copiii așezați pe locurile lor și le cerem insistent sau mai puțin, după caz, să ne răspundă măcar cu câte un gest din mână sau două fluturări din vârful neantrenat al buzelor, bună ziua, ne salutăm iar sau la revedere și ne retragem care încotro. Tu cunoști toți părinții copiilor cu autism?, vrea să știe Felix și nu întreabă ca să se afle în treabă, ci suspină ușurat după ce răspund că 'da', fiindcă trage logic concluzia că dacă eu îi cunosc pe toți înseamnă că nu pot să fie prea mulți, așadar ce fericire! Ah, dacă așa ar sta lucrurile, aproape că n-aș mai risca să cunosc lume nouă, doar ca să nu...
Căutăm o adresă prin Bucureștiul melancolic, ne plimbăm dezordonat pe străduțele vechi și încâlcite, cu nume heterogene precum aspectul lor, de altfel familiar, cu case impunătoare și pline de poezie sau case părăginite, înecate în buruiană, cu copaci bătrâni, cocoșați, alături de un parc tânăr, curat, dichisit până la marginea bordurii, cu doamne cu pălării cochete și oameni săraci, desculți, murdari, apoi cu izuri felurite, când parfumuri florale suave de prin grădini îngrijite, când mirosuri grele, ascuțite de pe la colțuri prăfuite de stradă, ne plimbăm și rememorăm primele zile de școlăriță ale lui Kiti, fiindcă pe una din frumoasele străduțe s-a aflat odată și prima ei școală. Ne amintim cum am dus-o la școală în clasa întâi și am luat-o în clasa a două, pentru că, se hotărâse, locul ei acolo era datorită înălțimii prea mari față de colegii mai mici cu un an, apoi băieții își amintesc ce le-am citit de dimineață, un articol despre un medicament administrat experimental unor șoareci care face ca sindromul Rett să devină reversibil, și cum ne-am mai entuziasmat la gândul că Kiti ar putea, așa de mare cum este, să înceapă clasa întâi printre copilași de-o șchioapă, apoi a doua, a treia și tot așa, 'la mine în școală s-o dai!', și ce bine ar mai fi, și ne-am imaginat cum ar fi să găsim în fiecare clasă, din fiecare școală, din fiecare oraș câte un copil înalt, apt să învețe și să cunoască alături de copii mai mici, apoi tot mai puțin mici și chiar fără diferențe importante de fizic sau cu tot cu ele, fiindcă aceste diferențe esențiale sunt totuși neesențiale în cele din urmă, așa să știti, copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu