Contrateme

 În camera băieților trezirea de dimineață are șansa să fie foarte blândă, mai întâi când răsare soarele, pentru că asta se întâmplă chiar la fereastra camerei lor și se face cu delicatețe, prin țesătura draperiei trase, apoi când Broschi se trezește, pentru că plonjează lin în apă, că pentru înviorare, și clănțăne din maxilare, de parcă ar fi o pasăre care lovește geamul cu ciocul. În acest bucolic ritm de viață tihnită, zic, să îți tot începi ziua. Ziua lungă, desigur, mult mai lungă decât noaptea, așadar se explică trebuința unei treziri senine pentru echilibrare.

 Vorbim cu Horica despre presiunea grupului, acum, la adolescență, cu impresie maximă. Cum reușești să rămâi în control, atunci când te găsești luat de valul 'turmei', fără să îți expui nici imaginea, care este esențială acum, dar, mai ales, nici integritatea fizică și morală. Rațional este prea simplu de înțeles ce riscuri îți asumi când iei parte la o 'aventura', însă pe cât de simplă este înțelegerea unor argumente logice, pe atât de dificilă este imaginarea unor riscuri potențiale, deoarece adolescenții nu înțeleg riscul precum o fac adulții. Confruntați cu astfel de situații, cred că încurajarea atitudinii critice și, mai ales, autocritice a copiilor înseamnă mai multă putere de discernământ și autoincredere a copiilor respectivi, viitori adolescenți frământați de dualitățile bine-rău și aparență-realitate. Nu înțeleg în ce măsură o activitate adrenalinogena de grup are rol formator pentru individ sau, mai bine, nu înțeleg în ce măsură aceasta aduce beneficii anumitor tipuri de personalitate.

 Ploaia face bine dorului. Îl lasă să iasă la suprafață, așa încât să îl vezi, să îl simți, să știi că există și că apare negreșit unde și când trebuie să apară. Este absolut miraculoasă apa lumii, nimic nu rămâne în indiferență sub atingerea ei. De unde explicația extazului ingenuu al copilului aflat sub cerul însorit din care plouă.

 Citesc despre comportamentul unor insecte, fluturi, albine, care se adapă la izvorul de lacrimi al crocodililor și al altor animale mari, în acordul încântător al celor din urmă, cum că nu se cunoaște încă dacă este un comportament întâmplător sau unul esențial de supraviețuire (lacrimile fiind unele dintre rarele surse de săruri), însă, oricum ar fi, are un farmec aparte, o pildă ancestrală și universală de a exista. În plus, nu pot să nu îmi amintesc de fluturașul meu, care mi-a cules odată cu degețelele lui mici, mie, celui mare și înfricoșător, lacrimile de pe obraz și s-a vindecat cu ele, sorbindu-le.