Fapte și fire

Astăzi este ziua mamei lui Spot, știi, cățelușa gri, cu părul creț, împlinește douazecisisase de ani, este un pic mai mică decât tine, când îi cumperi cadou lui Dănuț, să îi iei și ei ceva, catelusele adoră să se joace cu lego, știi, da?, apoi să îi faci o tartă cu zmeură, deschide Felix ziua cu Spotița în brațe; îi întind lego-ul imaginar în față, la mulți ani, Spotița, îl ia, dar realizează că nu este cel mai potrivit lego care există, așadar imi recomanda să mă mai gândesc dacă îl schimb dupăamiază, când chiar mă duc la magazin în căutarea unui dar aniversar real. Mă gândesc. Nu!
 
 ***
 
Sunt supărat pe Horia, mereu vine cu mâinile peste mâinile mele când mă spăl la chiuvetă pe mâini, zice Felix cu ciudă; eu încerc să îl împac, te tachinează doar, însă el ridică vocea, atunci o să-l tachinez și eu cu un pumn! Nu intervin. Tachinareeeeee!
 
 ***
 
Ajunși la școală, îmi amintesc de sacul de sport uitat al lui Felix, care pornește în plâns, îmi trebuia tricou alb de sport și nu am. Îl liniștesc, asigurându-l că voi vorbi cu profesorul de sport despre asta. Felix nu suportă să încalce regulile de disciplină ale școlii, această nevoie vine aparent în contradicție cu spiritul său liber, creator, ceea ce mă determină să îi caut acestui comportament originile extrinseci. Are și astfel de rădăcini, în familie ținem la anumite reguli de disciplină care ne ușurează conviețuirea, ne îndulcesc interacțiunile, pe care le face suportabile, când tind să devină insuportabile. Cu toate astea, eu văd nevoia de conformism a copilului în interiorul unei comunități restrânse, cum este cea din mediul școlii, mai degrabă ca pe o confortabilă și predictibilă măsură de siguranță, ca pe o ancoră în realitate, inteligent-pragmatică. Copilul știe să respecte regulile jocului, iar când îi place jocul, le și respectă.
 
 ***
 
Kiti trântește cu fiecare ocazie cu fața în jos fotografiile înrămate de pe consolă, abia acum realizez de ce doamna care vine la curățenie nu le îndreaptă niciodată, pentru că le-a găsit culcate întotdeauna. Le reasez în poziție firească imediat ce trece Kiti pe-acolo. Fetița se întoarce către mine, mă privește cu un surâs sadic în ochi, ce promite o revenire. Sunt speriată și intrigată de intenția ei, așa că ridic vocea la ea, asta nu este regula ta, ai înțeles? Nu este aceasta reacția mea obișnuită la excesul pe care îl manifestă în fața fotografiilor înrămate, pe care mă încăpățânez să le păstrez acolo. Nefiind pregătită pentru, acum, excesul meu, Kiti redevine un mielușel zâmbitor și se îndepărtează de consolă.
 
 ***
 
Din același registru: Kiti refuză șepci, pălării, glugă pe cap. Tati descoperă întâmplător o metodă să își țină capul acoperit, apăsându-i ușor, dar ferm părul pe creștet cu palma întinsă, apoi îi pune pălăria sau gluga pe cap. Unele uși ne apar ferecate pentru întotdeauna, însă soluții de a le descuia există. Nu există nicio garanție că le si găsim vreodata.