Imi place mult începutul de septembrie, poate fiindcă într-un început de septembrie m-am născut, poate fiindcă m-am mai înțelepțit cu vreun sfert de an odată cu împlinirea noii vârste, îmi place pentru că mă întoarce din pribegia spectaculoasă a verii către casă, parcă dintr-un instinct de cuibărire s-o caut, ca s-o îndrăgesc mai tare, să o înfrumusețez mă simt chemată, acum, la început de septembrie luminos și cald, această, un fel de, maternitate astronomică a anului.
Spune-i, Felix, lui Kiti la mulți ani, este și ziua ei de nume, Maria; suntem noi trei în camera Mariei celei blânde în astă dimineață, copila pare mângâiată de o aură de serenitate, lucru rar, însă nu mă miră potrivirile bune, fiindcă toți trăim vieți admirabile; 'la mulți ani' și pup-o, îi mai zic, dar pentru Kiti vorbele n-au subtilitate, au numai o umbră de utilitate, iar 'pup-o' îi este chiar mai trebuincios decât alte cuvinte, așa că, odată cu copilul care se ridică pe vârfuri spre o îmbrățișare, Kiti pornește matern cu buzele înspre fruntea frățiorului ei, să-l pupe, și îl pupă, lăsându-l pe Felix cu pupicul său nepupat, o (ne)potrivire gingașă ce ne aduce zâmbete nimerite pe chipuri, (ne)potrivire, pe care o iau drept altă potrivire bună, fiindcă uneori nici eu nu-mi bat capul cu subtilități de formă ale limbii, sunt practică în naivitatea mea sau prea încrezătoare în pragmatismul meu, așa că nu mă opresc până nu corectez orice după buna mea credință, asist ca un expert pupicul nepupat să se lipească unde-a fost menit s-o facă, iar serenitatea dimineții rămâne astfel în siguranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu