Mi- a spus astazi o prietena: "ce ghinion ati avut cu Kiti!". N-am spus nimic despre asta, doar am schimbat subiectul. Nu este prima oara cand aud cuvantul ghinion alaturat lui Kiti.
Nu inteleg cum poti sa gandesti despre un copil ca este egal cu un ghinion. Pentru mine ghinion este atunci cand invat 49 de subiecte din 50 pentru un examen si il aleg exact pe cel neinvatat la examen. Si nu trec examenul. Ei, si ce daca? Sau ca intr-un joc de noroc, norocul ma ocoleste. Da, atunci pot sa spun ca am avut ghinion. Adica ghinionul egal frivolitate.
Totusi, un copil este un copil. In fata examenului vietii toti suntem mai mult sau mai putin nepregatiti. Iar eu cred ca tot ceea ce ni se intampla are un sens.
"Ce ghinion ati avut cu Kiti" este o propozitie nerezonabila. Complet nerezonabila. E dat undeva, scris sau inteles ca eu si sotul meu ar fi trebuit sa tragem trei asi nu stiu de care dintr-o gramada de carti de joc, iar noi am ratat, pe una am ales-o stramb? Nu-i asa ca suna straniu, ca sa ma exprim eufemistic? Nu-i asa ca este cumplit de nedrept si de crud sa consideri ghinion o fiinta nevinovata?
Dar ce e cu acest ghinion? Este de fapt tot un fel de aroganta. Daca pentru orice mica nereusita consideri ca ai avut ghinion este ca si cum ai spune ca nu, tu nu poti sa gresesti nicicum altfel decat din cauza ghinionului. Este lipsa de fair-play cu tine insuti. Este autosuficienta jignitoare pana la urma pentru capacitatea ta de intelegere si rationare. Este o scuza jalnica si de nedorit.
Este adevarat ca se poate intampla, mai ales la inceput, atunci cand incepi sa constientizezi ca esti in fata unei probleme de rezolvat, sa iti lasi gandurile sa o ia razna si sa-ti inchipui cum ar arata viata ta daca aceasta problema nu ar exista. Dar acesta este un lucru rau pentru ca daca nu ai mai avea acea problema in realitate, atunci nici nu ai mai putea sa consideri aceleasi ipoteze cu care vrei sa-ti construiesti o viata imaginara. Si, la ce bun sa te amarasti singur mintindu-te?
Dar, admitand prin absurd faptul ca te ascult atunci cand alaturi cuvantul ghinion in propozitia despre Kiti, sa vedem ce obtinem:
Te trezesti intr-o buna dimineata cu emotia ca astazi poti sa afli despre minune. Emotia te copleseste mai tarziu pentru ca da, ai aflat, esti insarcinata. Minusculul organism incepe sa se organizeze si sa functioneze dependent total de tine chiar daca tu nu-l simti fizic inca. Dar stii ca este acolo si incepi sa-l iubesti chiar daca inca nu stii ce inseamna asta. Apoi se naste copilasul tau deja mult-iubit si ,oricat de patetic ar suna, nu-ti mai poti imagina viata altfel decat alaturi si pentru el. Urmeaza ceea ce voi, mamelor, stiti foarte bine. Indiferent de cum este sau arata copilul tau! Ca este primul, al doilea, al treilea etc copil, este el, cel de care esti legat mult mai strans decat era el de tine prin cordonul ombilical.
Si atunci, unde sa bag ghinionul? Eu nu pot in ruptul capului sa-i fac vreun loc, cat de mic.
Asa-i ca v-am convins?
18 comentarii:
Un copil nu e niciodată un ghinion.
Însă o boală/afecţiune/condiţie de care suferă poate fi.
Eu cred că oamenii care se referă la un copil autist ca fiind "un ghinion" mai degrabă au în vedere boala, şi nu copilul - deşi e posibil ca diferenţa să nu fie clară.
Cred că noi, cei care suntem părinţi ai unor copii suferind de autism, ştim când e cazul să facem diferenţa între copil şi afecţiunea sa, şi când nu.
În ceea ce-l priveşte pe odorul nostru Eusebiu, nici nu pot să mă gândesc "ce-ar fi fost dacă". Şi nu spun un clişeu - chiar NU-mi pot închipui.
Mi-aduc aminte cum a fost cu Emilian (şi cu toţi ceilalţi, dar atunci era şi noutatea de a avea primul copil). Înainte de a se naşte, ne tot întrebam "cum va fi?". Putea fi în fel şi chip - dar odată ce s-a născut, e aşa cum e, şi nu ni-l putem închipui altfel.
Tot la fel nu ne putem închipui "un alt Eusebiu". Pentru că Eusebiu este aici, cu părul ca spicul şi ochişorii lui albaştri, cu personalitatea sa vioaie şi cu autismul său cu tot.
Chiar nu stiu cum pot unii sa spuna asa ceva: "ati avut ghinion cu Kitty". De parca era ceva tras la sorti dar pe care din pacate nu-l mai poti returna. Oare ei cum ar gandi daca ar fi vorba despre propriul copil? Si cum sa spui despre un copil ca e cu ghinion????!!!!!!!!!!!
Eu cred ca e foarte speciala Kitty... si atata!
Mie mi se pare chiar dimpotriva. Ati avut mare noroc cu Kitty. Noroc in sensul de loterie, in care il vad ceilalti care va comenteaza. Adica ati tras lozul castigator, care v-a permis sa va autoanalizati pe voi si sa vedeti lumea care va inconjoara intr-o perspectiva absolut speciala, pe care n-ati fi avut-o daca Kiti nu era speciala. Nu-i asa ca nici nu va puteti imagina viatza fara ea?! Exact. Din cauza asta eu spun ca e noroc, sunteti toti cei din jurul ei mult mai bogati sufleteste. Cine nu poate vedea asta, well, mare ghinion pe capul lui :-)
Marius, repet, nu cred ca este un ghinion ca un copil are autism sau altceva. pur si simplu consider cuvantul nepotrivit pt o afectiune. mi se pare simplist si neanalitic sa pui astfel problema. cum sa spui ca ai avut noroc cu trei dintre copiii tai si ghinion cu unul? nu-i absurd?
Asa cred si eu Ceska, multumesc :)))
multumesc pt simpatie, Simona, ai dreptate, Kiti ne invata multe lucruri si suntem mandri de ea!
Subiectul este delicat şi complicat.
Eu înţeleg ce spui, şi da, nu pot spune c-am avut noroc cu 3 ai mei şi ghinion cu 1. Dar observă că opusul ghinionului nu e norocul, ci ... absenţa ghinionului.
Însă aş da "the benefit of the doubt" şi persoanei dinafară care nu poate decât să simplifice, nefiind un insider. Şi caut să pricep - şi să accept - această supra-simplificare.
Este mult de spus şi scris pe subiect, foarte dureros şi nu ştiu dacă pe măsură de fructuos.
Eu m-am exprimat nu o dată pe blogul meu că mă opun ideilor gen Neurodiversity ori filosofiei "autism is fun". Nu vreau să intru aici în detalii de ce.
Spun doar că o mişcare gen Neurodiversity este de-a dreptul dăunătoare, sper să nu apară la noi prea curând (deşi nu am dubii că va apărea).
Copiii cu autism sunt speciali, cu personalităţi diverse, ca oricare alţii copii. E dincolo de discuţie asta.
Dar nu este mai puţin adevărat că autismul reprezintă un impediment serios în dezvoltarea copilului şi a devenirii sale spre stadiul de adult.
Nu este vorbă goală şocul familiilor care află de autismul copiilor lor - este o realitate la fel de obiectivă ca bucuria adusă de venirea pe lume a aceluiaşi copil.
Oricum ai suci-o, realitatea autismului nu poate fi descrisă ca pozitivă, dacă o priveşti direct în faţă. Dimpotrivă - oamenii nu sunt neutri cu privire la problemă, şi eu cred că au motive.
E foarte adevărat că autismul NU se reduce doar la acele aspecte dure şi negative, şi cu atât mai puţin persoana care suferă de ea.
Autiştii au caracteristici pe care, care le cunoşti şi le accepţi, sunt interesante şi îmbogăţitoare.
Dar realităţile autismului sunt acele pe care le ştim, şi nu sunt floare la ureche - eu cel puţin nu le consider astfel.
Şi nu cred că trebuie să fim aspri cu aceia care - stând înafară - dau din cap şi compătimesc, fără să ştie prea bine ce.
Opinia mea este să mulţumim lui Dumnezeu pentru copiii noştri.
Restul e vânare de vânt ...
Marius, din nou sunt de acord cu tine. Eu nu am vrut sa spun ca persoana care mi a spus ce mi a spus ar fi rauvoitoare sau altfel. din contra, este o fata blanda, mama si ea, insa pt care afectiunea asta inseamna un ghinion. Intelege, te rog, ca nu sunt adepta a neurodiversity, ci spun doar ca a avea un copil cu o problema nu se datoreaza unui ghinion. ma scoate din minti asocierea acestui cuvant chiar numai cu autismul fiicei mele. dar nu intr atat incat sa ma supar pe cel/cea care o face :).
la gradinita pe care a frecventat o kiti in dublin era un baietel dragut, Jack, "ghinionist" purtator al sindromului down. Mama lui, o femeie inteligenta, moderna, a stiut inca inainte de a se naste despre afectiunea micutului Jack. crezi ca a facut un lucru rau ca l-a primit pe Jack pe lume (cu multa dragoste dealtfel, chiar daca nu cu bucurie pt afectiunea lui)?
Doare? Doare.Este suferinta? Este.Si mai este dar.Doamne, ce dar este fiecare copil...Cum spune Maica Siluana - "taina mare".Pot oare sa spun ca sunt daruri obisnuite si sunt daruri speciale?Poate ca nu, insa...cam asa simt.Ca o atentie speciala din partea lui Dumnezeu, si nu este mandrie aici.Sa fiti impreuna si sa va bucurati de toate.
Sunt de acord totalmente cu Simona, ați avut noroc și ați fost binecuvântați cu un copil special, faptul că există niște probleme nu înseamnă deloc ghinion, ci șansa de a avea cu ea o relație altfel, de a da și mai mult din voi, de a fi mai buni, de a învăța de la ea.
Cine vorbește de ghinion, chiar dacă nu o face cu răutate, ci dimpotrivă, vorbește și în necunoștință de cauză și cu prea puțină înțelegere.
Ivona, Alina, da, un copil este un dar si ne simtim (sotul meu si cu mine) binecuvantati pentru darurile primite. multumesc!
Părinţii lui Jack nu au făcut un lucru rău şi nici un lucru bun.
Au făcut pur şi simplu un lucru normal: să-şi primească al lor copil cu dragoste. Mai multe vorbe sunt de prisos; suntem părinţi şi ştim.
Cunosc o familie din România ce a avut o atitudine similară. Pe vremea aceea nu erau teste prenatale pentru a detecta sindromul Down. Au aflat abia la naştere.
Medicii şi asistentele au adus mamei la cunoştinţă ce se va întâmpla şi i-au propus să o ajute cu actele pentru a da copilul în grija statului. Mama nici nu a vrut să audă.
Fac o menţiune: acea familie sunt oameni foarte simpli şi de religie romano-catolică. E chiar aşa cum scrie în Scriptură: Duhul bate încotro vrea.
Am pomenit de Neurodiversity pentru a exemplifica excesele la care se poate ajunge pe marginea acestei probleme delicate.
Ştiam că nu subscrii la ea, căci altfel nu ai fi pus-o pe Kiti sub terapie ABA.
Mihaela, eu doar veneam sa-ti multumesc pentru comentariu...si peste ce dau? Întâi aflu cã esti medic, apoi cã ai o fetitã care este altfel decât noi. (Acasã mi-au spus Kitty pâna pe la 13 ani, când am pus piciorul în prag si am zis ca ma cheama Antoaneta si nu altfel. Asa ca m-am emotionat si mai tare acum.) Eu doar asta vãd la oamenii cu "probleme". Cã sunt altfel, si cã trebuie sa le fim alaturi si sa- ajutam. Am citit acum cativa ani cartea unui medic "Le libere donne di Magliano" - Femeile libere din Magliano, era vorba despre o institutie psihiatrica - ce stim noi despre ce este în sufletul si mintea lor? Mi-a placut mult cum a scris Ivona..."taina mare". Toate cele bune.
multumesc, draga Antoaneta (fosta Kitty:)),multumesc pt comentarii si pt simpatie! in legatura cu numele asta, Kiti (noi asa il scriem), el a venit odata spontan de la tati lui Kiti si s-a potrivit atat de bine peste pisicuta noastra incat a ramas la ea. Acuma, ce n-as da sa vina si vremea aia cand Kiti o sa ne spuna sa nu ii mai spunem asa, ah, cu cata bucurie i-as spune, sigur, draga mea Catinca, cum sa nu?
dar, deocamdata e Kiti, si e mult mai mult decat bine sa fie chiar si asa, doar Kiti...
La fel si tie, numai bine!
Catinca! Ce nume frumos i-aţi pus ...
e asa de frumos! :)))
deocamdata e mai simplu sa si spuna numele (Kiti). da' o sa vina si timpul pt Catinca Maria!
Doamne ajuta!
Se parea ca numai simplul cuvant va supara foarte tare. Sunteti o luptatoare si nu trebuie sa va deranjeze cuvantul. Doar persoanele superstitioase folosesc astfel de cuvinte sau au vrut sa spuna altceva, intr-un context anume, pe care nu-l vad relatat aici. Va doresc mai multa incredere si altadata sa ripostati atunci cand nu va place ceva.
Trimiteți un comentariu