vineri, 1 iulie 2011

Sunt o fricoasă mică-mică

 Sunt fricoasă, mă sperie şi umbra mea. Am fost mult mai fricoasă decât sunt acum, mă hazardez şi declar că am fost cea mai fricoasă fiinţă de pe strada mea. (Nu îl număr aici pe iepuraşul vecinilor care tresare chiar şi numai la o adiere de vânt). Frica este o stare de nelinişte şi tulburare provocată de un pericol real sau imaginar, zice dicţionarul explicativ al limbii române. Conform dicţionarului, sunt o fricoasă închipuită, pentru că mă sperie mai ales pericolele imaginate de zona creativă a minţii mele.
 
 
 Era o seară frumoasă de vară toridă. Atunci, în acea seară memorabilă, s-a făcut un început, acelaşi, repetabilul, uimitorul nou început de viaţă şi, imediat după naştere, deseori mai puţin imediat decât ar trebui, s-a mai făcut un început, frăţiorul geamăn al anteriorului, acelaşi, firescul, emoţionantul început de alăptare. Şi dacă întâmplările din spatele cuvintelor ar fi un concert pentru pian, atunci în acest moment candid al eternelor începuturi muzica s-ar cânta allegro.



 Mi-am hrănit, alinat şi alintat la sân bebeluşii timp de treizeci de luni. În total. Sunt trei, tot în total. Fiind fricoasă, cum m-aţi aflat, nu m-am aventurat din prima la maximum, am luat-o cu binişorul. Aceasta, pentru că fricoşii au premise pentru a fi şi încăpăţânaţi. Ca atare, m-am încăpăţânat să învăţ şi să înţeleg singură arta de a-mi alăpta pruncii. Am reuşit! Şapte, nouă şi paisprezece sunt numerele mele, în ordine cronologică. După cum vedeţi, ele sunt ordonate şi crescător. Îmi pare rău pentru cine nu agreează jocul cu numerele şi de atâta părere de rău fac o concesie, dau explicaţii. Am alăptat bebeluşul unu (lăsaţi-mi măcar plăcerea de a numerota copiii) timp de şapte luni. Am alăptat bebeluşul doi nouă luni. Am alăptat bebeluşul trei paisprezece luni (mulţumesc). 

 Fricoasă aproape ca un iepuraş, m-am speriat de bebeluşul unu. Dar nu imediat ce l-am lipit de sânii mei. Nu, la prima întâlnire m-a hipnotizat, apoi m-a îmbrăţişat şi m-a înghiţit cu totul. S-a umflat ca un balon, eu sunt mare şi atunci eram şi mai mare, şi am început să plutim împreună pe norişori pufoşi, prin grădini edenice nemaivăzute, cu zâmbete netulburate pe chipuri. O singură zi mai târziu, mă scuipase în patul meu de maternitate între timp, l-am ridicat din nou pe bebeluşul unu în braţe şi l-am lipit iarăşi voioasă de sânii mei. Am închis ochii să mă las hipnotizată şi purtată într-o nouă plimbare peste nori pufoşi, dar o durere vicleană, organică, ascuţită şi vie m-a ţintuit de pat şi mi-a căscat suprem ochii, aruncându-i până în peretele din faţa patului. Bebeluşul unu a vrut să mă înghită din nou, însă a ratat încercarea. Cu ochii reveniţi în orbite şi umeziţi de lacrimi reflexe de durere, l-am văzut deschizând larg guriţa mică şi făcând un gest rapid şi precis de apucare a prăzii sale de toate zilele acelea fierbinţi de vară. Am uitat instantaneu şi vremelnic de bucurie si m-am înfăşurat în straie de frică. Apropo, acestea sunt galbene violente şi lucitoare. Ca să ştiţi. 

Au urmat întâlniri dese cu bebeluşul unu, resemnate din partea mea, insistente din partea lui. De fiecare dată când încerca să mă înghită îl imploram să fie blând, promiţându-i dedicare veşnică. Bebeluşul unu, am înţeles mai târziu, era tare blajin, dar monştrii din mintea mea hăituită mă chinuiau, înfigându-mi zeci de pumnale ascuţite în piept, iar eu, epuizată de gălăgia din sufletul meu răvăşit de emoţii şi hormoni, ştergeam sângele de pe piept cu lacrimi grele de suferinţă, muşcam din buze şi mă dăruiam.

 Puţin câte puţin, pe măsură ce zilele şi nopţile se scurgeau, m-am desfoiat de câteva straturi de frică, era şi tare cald afară, şi am mai ţinut-o în acorduri lento de ataşare a bebeluşului unu la sân, învăţând că dansul pumnalelor pe pieptul meu este fulgerător, dar moare instantaneu odată cu comuniunea prin conectare a pruncului cu mama lui. În acest fel, mi-am pus la colţ monştrii, n-am vrut să-i ucid întrucât sunt o fiinţă miloasă, acolo unde hrana şi lumina vitale nu sunt îndeajuns. 
 
 
 Şi pentru că oamenii fricoşi, aşa ca mine, sunt vulnerabili şi influenţabili, am mai dus o luptă în timpul domniei bebeluşului unu, de data asta împotriva oamenilor din jur, oameni iubitori de altfel, dar care şi-au trimis solii să îmi trâmbiţeze des şi neîncetat celebra arie din opera universală, "N-ai lapte suficient, îţi moare copilul de foame", prestissimo de data asta. Mi-am căutat un aliat puternic şi l-am găsit*, dar cât poţi să ţii piept singur unei armate întregi? Astfel că a venit timpuriu şi vremea pentru primul neadevăr servit ca drept bebeluşului unu, înfăţişarea pe o perniţă din catifea roşie aleasă a biberonului în care lichidul alb, cremos, spumos de lapte praf zâmbea ademenitor. Bebeluşul unu n-a murit de foame, ba şi-a crescut obrăjori, picioare şi burtică rotunde, iar taberele adverse au semnat pacea. 

 A mai trecut o vreme, apoi, într-o dimineaţă frumoasă de vară timpurie s-a mai făcut un început, a pornit bebeluşul doi în domnia laptelui fermecat, iar armonia celor două lumi, mamă-copil, s-a desăvârşit din primele zile, tot cu monştri perverşi, pumnale ascuţite, lacrimi sărate de durere, dar şi plutiri pe norişori pufoşi. Mă întărisem între timp, eram o fricoasă mai mică, încă nu suficient de mică însă ca să nu îmi plâng de milă înaintea fiecărei reatasari dureroase exacerbat. 
 
 
 Şi a mai trecut încă o vreme până când, într-o frumoasă dimineaţă de vară toridă, s-a mai făcut un început odată cu naşterea bebeluşului trei, un bebeluş care, chiar din primele lui minute de viaţă pe Pământ, m-a înfăşurat cu urechiuşele lui haioase şi m-a înghiţit într-o clipită, cu calm, bucurie, recunoaştere şi fără monştri, pumnale sau lacrimi şi m-a purtat pe culmi albastre, dar şi verzi. 

 Monştrii mei, ca orice monştri care se respectă, n-au dispărut de tot, sunt doar biete schelete aproape imobile în colţul stingher al minţii mele, iar acum nu mă mai interesează soarta lor. Prea tare. Am devenit o fricoasă mică-mică.












*aliatului meu, despre care voi vorbi intotdeauna cu respect, recunostinta si drag cand va veni vorba despre importanta alaptarii in dezvoltarea copilului si pentru sanatatea mamei, Dr. Ana Culcer.

13 comentarii:

Bogdana spunea...

Mereu, mereu dna Culcer :). Oare pentru cate ratacite ca noi, fricoase mai mari sau mai mici a fost un inger pazitor? Singura voce din intuneric, care ne lumina si aducea cu ea linistea confirmarii ca da, instinctul nostru e ala bun. Multumesc si eu. Si ii voi multumi mereu.

Laura spunea...

cine-i somnorosul din prima fotografie, Horia?

MihaelaMaria spunea...

Nu, e felix, pe cei mari n am digitale

Aurelia spunea...

Dna Dr. Culcer ofera "consultatii" (adica suport) si in provincie :D?
Pt o si mai fricoasa decat voi...

MihaelaMaria spunea...

aurelia, nu stiu, d-na dr este inainte de pensionare, nu cred ca mai este atat de activa incat sa se deplaseze din oras pt consultatii, insa pot sa ti dau nr de tel pe mail daca vrei

Bogdana spunea...

Aurelia, pe vremea lui Chiti abia mai facea vizite acasa (acum cinci ani), motiv pentru care dupa ce am asteptat-o de vreo doua ori cate trei ore la spital ca sa o vada pe Chiti (nu puteam astepta sa vina ea acasa) si de inca vreo trei ori am avut nevoie de ea si a fost ba plecata, ba super aglomerata am renuntat cu mare parere de rau la ea. Dupa asta, dna doctor s-a imbolnavit. din cate am auzit eu a a avut o tumoare, ceva de genul asta, insa si-a revenit.

Deci ma indoiesc ca va face vizite la domiciliu si in afara Bucurestiului. insa, daca vrei, te putem directiona catre Rox, in cazul in care fricile sunt legate de alaptare, care este consultanta acreditata La Leche league. Sau, te putem ajuta noi, cu un sfat, un umar de plans, ceva. Mie poti sa imi scrii, ca imi stii mailul daca vrei.Te pup

Scuze Mihaela ca m-am bagat in vorba.

MihaelaMaria spunea...

esti scuzata bogdana, mai mult, mersi de informatii suplimentare, oricum imi da un feeling bun sa fiu gazda pt discutii despre acest subiect drag mie, alaptarea. hi hi

Aurelia spunea...

Bogdana, Mihaela - multumesc.
Ar mai fi Sabina, numai sanatoasa sa fie. Ea a incercat ceva cu mine, imediat ce o nascusem pe Ilinca.
Pe la inceputul anului mai vorbim :)!

MihaelaMaria spunea...

aurelia, inimioare, inimioare:)!

Laura spunea...

era cat pe-aci sa zic ca-i Kiti:)

MihaelaMaria spunea...

da? mie imi pare felix suta la suta. ca sa vezi, ce chestie!

Ecomami spunea...

Buna! Va invit la un concurs - cred ca nu mai sunteti la varsta potrivita pentru wrap si scutecele textile (premiile noastre), dar poate le vreti drept cadou pentru un bebe mic. Detaliile sunt la noi pe blog, va asteptam :)

MihaelaMaria spunea...

ecomami, multumesc pt invitatie.