Când nu-mi caut desăvârșirea, îl caut pe Șerpișor

Sâsâielile de ieri n-au fost gândurile mele din cap, cum am crezut, ci șerpișorul lui Felix, târându-se în gaură de...șarpe. Aseară, pe întuneric, băiatul a uitat de cel mai nou prieten al său, Șerpișor, de la Ikea, iar eu nu mi-aș fi  propus să intru singură, de bună voie în bucluc și să-i fi amintit de el, desigur, în cazul în care mi-aș fi amintit la rândul meu de el. N-a fost cazul, așa că ne-am văzut fiecare de treburi până dimineață, când Felix și-a îmbrăcat urletele subite în cea mai pătrunzătoare disperare, 'l-am pierdut pe Șerpișor pentru-ntotdeauna!'. N-am pornit imediat în căutare, întrucât Kiti apucase între timp să plonjeze în locul lui Felix, acolo, lângă perete, între Horica și mulțimea de animale de pluș cu care doarme, dar aglomerația din zonă m-a lăsat optimistă, optimism pe care am încercat zadarnic să îl dau mai departe și băiatului mic, care, neîncrezător, continua să urle, 'l-am pierdut pe Șerpișor pentru-ntotdeauna!'. Îl găsim noi, sunt sigură că este în mașină, doar mi-a vorbit ieri, da, da, mi-a vorbit, am încercat eu altă strategie de consolare sau măcar de amânare a prea matinalei tristeți iscate, dar Felix m-a privit pieziș și m-a amendat cu pragmatică maturitate, 'jucariile NU vorbesc și NU se mișcă, iar Toy story este DOAR un desen animat!', hmmm, am mai apucat să zic. Nu mai spun că întreaga dimineață, de la trezire până ce am ajuns la școală, m-a tocat mărunt și eficient, de mi-a fărâmițat, până la ultima, încercările parșive de amăgire și distragere a atenției, astfel încât chiar înainte de sărutul de 'zi frumoasa' mi-a smuls două promisiuni, făcute cu jumătăți de gură, dar făcute, și anume că, unu, voi răscoli mașina temeinic în căutarea găurii de șarpe cu șarpe în ea, și doi, în cazul nefericit în care nu îl voi descoperi pe Șerpișor-rătăcitor în mașină, voi achiziționa unul nou de la Ikea, întrucât bugetul ne permite, nu-i așa că nu stăm noi într-un leu și cincizeci de bani? Acum am parte de minim două efecte ale celor două promisiuni făcute, ceea ce nu mă miră, întrucât nimic nu rămâne fără efect, unu, deși am promis că răscolesc temeinic mașina, recunosc că temeinic n-am făcut-o, dar am ridicat măcar două scaune din șapte și am accelerat curgerea propriului meu sânge către cap, stând, firește, în cap, aplecată pe sub celelalte scaune,  ceea ce are un efect, să-i zic, pozitiv, fiindcă s-ar putea întâmpla într-o bună zi ca Șerpișor să se ivească din vreun cotlon necercetat sau sărit de privirile mele superficiale, și doi, deși am promis că voi achiziționa un nou Șerpișor de la Ikea (trebuie acum să deschis o paranteză în care vreau să îmi exprim nețărmurita gratitudine față de aparenta infinitate de clone animale pe care Ikea ni le oferă, mulțumesc), din păcate, clonele lui Șerpișor au dispărut cu desăvârșire (deschid o altă paranteză în care țin să accentuez atributul 'aparentă' din cealaltă paranteză și să anulez altul, 'nețărmurită', închid paranteza doi), ceea ce m-a obligat să aleg ceva asemănător și să dublez numărul de animale, așadar la doi, pentru a-mi asigura liniștea în cazul unei eventuale și posibile dezamăgiri. N-am ținut cont că între timp animăluțele pitice de la Ikea au crescut cu aproape treizeci la sută la prețuri, m-am consolat cu faptul că în valoare absolută mi-am ușurat bugetul zilei doar cu patru lei și patruzeci de bani, adică o altă nimica toată în comparație cu ce furtună de dezamăgire ar putea provoca lipsa acestei investiții. În continuare nu am decât să aștept cu emoție răspunsul băiatului meu când îl voi pune față în față cu viitorii lui noi prieteni, Dragonaș și Șerpișor doi, și să sper că de pe undeva, de printr-o nișă necercetată a mașinii noastre își va face odată și-odată apariția și Șerpișor-rătăcitor, ca să-l bucure din nou pe Felix.