Există o tendință de conservatism în ținerea unui jurnal, o înclinație neintenționată de a pune valoare și identitate zilelor trecute, pentru că altfel zilele se pierd unele într-altele, omogenizându-se într-un tot cu izuri mișcătoare, mai există și o grijă exacerbată de ordine și ordonare, un soi de materializare a conștiintei. Să îmi țin jurnalul îmi cere atenție și analiză, îmi dă liniște și o mână de ajutor.
La ceasul când soarele este încă mult sub cer, dar când aura lui se întrevede deasupra orizontului, găsesc o bancă liberă, pe care îmi aștern gândurile din ziua precedentă, sumar, în fugă, în câteva minute. Liniștea mea are sonoritate polifonica de respirații line și călduțe, niciun trecător nu-mi tulbură calea. Peștișorii în bancuri colorate traversează cerul atât de discret încât poți să nici nu îi observi, eu îmi notez liniile esențiale din ședința cu părinții de aseară. Liceul, prin profesorii lui, ne întâmpină într-o notă de maturitate specifică, însă noi, părinții, suntem încă dependenți de vechile și trecutele deprinderi copilărești. Prefacerea copiilor este un proces de acceptare în salturi pentru părinți, de aceea este firească atitudinea de negare acum, la început de, ah, da, altă etapă de maturizare. Ca o paranteză, printre cererile destul de numeroase ale părinților de excludere de la orele de religie întrevăd câteva a căror motivație este frica de notă. Nu de Dumnezeu! (de dragul jocului de cuvinte).
Bună dimineața!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu