Temperamental

Ce este temperamentul și cum influențează el procesul de educație? Care este pragul de intensitate și promptitudine ale răspunsurilor copilului la diferiți stimuli, prag de la care în sus riscăm să confundăm temperamentul cu educația deficitară? Cât de dăunătoare sunt generalizările și reacțiile noastre (temperamentale) coercitive la comportamentele considerate improprii din punct de vedere social ale copiilor? Iată câteva întrebări la care ne vedem obligați să răspundem fiind părinți, adică educatori ai copiilor noștri.

Temperamentul este acea configurație înnăscută și specifică a conexiunilor mentale, ce face ca reacția comportamentală la un stimul să se întâmple cu impetuozitate sau mai domol, după un anumit timp de latență. Este amprenta unică a sensibilității unei persoane, este tiparul nervos ereditar al întregului său comportament. Învățarea, procesul prin care educația se împlinește, este strâns legată de temperamentul copilului, întrucât în învățare este întotdeauna (în cazul copiilor) implicată o relație emoțională între părinte, educator și copil. Pentru a învăța cu ușurință, copilul are nevoie de încredere. Pentru a putea învăța, copilul temperamental are nevoie de încredere și empatie. Reacția comportamentală la stimulii la care educatorul îl expune pe copil, ce țin atât de tema de învățat, cât și de persoana educatorului, este puternic emoțională, așadar merită tot efortul nostru de înțelegere.

Părintele (educatorul) este, precum copilul, înzestrat cu un anumit temperament. Deși este adevărat că adultul deține instrumente raționale de control asupra comportamentelor sale, tot adevărat este și faptul că instrumentele sale nu sunt perfecte, așadar nici comportamentele nu pot fi absolut deghizate. Iată astfel cum în relația părinte-copil, dintr-un impact de temperamente, putem ajunge la conflict.

Să dau un exemplu: să zicem că un băiețel a construit un mic orășel din plastilină, pe o coală de hârtie, orășel pe care l-a uitat pe masa din bucătărie. Să mai zicem că a sosit și ora mesei, moment în care mama lui îl roagă să își transporte orășelul în camera lui. Acesta este momentul critic al interacțiunii mamă-fiu, întrucât copilul temperamental vede mutarea construcției ca pe un perturbator al echilibrului pe care el l-a conceput. Fiind un copil cu exprimare vulcanică a emoțiilor, băiețelul începe să plângă și, cu un gest distructiv și brusc cu mâna, compacteaza elementele orășelului într-un tot multicolor. Gestul furios al băiatului nu o lasă indiferentă pe mamă, aceasta reacționează, binenteles, conform cu temperamentul ei. Să zicem că reacția mamei este tot la fel de intensă și violentă ca a fiului ei. Acest tip de comportament-efect din partea unui adult (ridicarea vocii, impunerea autorității parentale cu forța, pedepse) este foarte des întâlnit, din păcate, și este generator de frustrare, stres și agresivitate. Conflictul escaladează, iar copilul își învață obligat și fără iubire lecția, și anume că emoția trebuie inhibată, deoarece aduce neajunsuri imediate și că agresivitatea este un instrument eficient de rezolvare a neînțelegerilor.

Să zicem acum că reacția mamei nu este eruptivă, este calmă și empatică, cu totul în opoziție cu exprimarea băiatului, dar nu tocmai diferită din punct de vedere emoțional. Asta înseamnă că mama trăiește și ea, la rândul ei, o emoție negativă, precum fiul ei, dată de imaginea dezlănțuită a băiatului, dar că reușește de dragul copilului să aibă un comportament empatic, plin de respect pentru persoana din fața ei. În definitiv, copilului îi este complet la neîndemână comportamentul rațional, ca efect al unei cauze ce îl sensibilizează, îi aduce mâhnire. De aceea este cât se poate de simplu să înțelegem de ce un copil temperamental are o nevoie imediată de alinare, de înțelegere în urma unei reacții explozive. Toată această alinare, această recunoaștere a nevoii sale individuale de atenție, îl face pe copilul temperamental să aibă încredere în el însuși, îi este premisă favorabilă pentru autorespect și pentru o dezvoltare armonioasă.

Copiii nu sunt răi sau needucați. Însă, din păcate, pot ajunge adulți înrăiți. Haideți să-i iubim mai mult!