Prietenie. Jocul îngăduit al adultului.

Scriam deja de o vreme în jurnalul meu virtual și public, scriam întâmplări, momente, stări de-ale mele, de-ale noastre, pentru mine, pentru noi, iar după un scurt timp, și pentru câteva suflete rătăcitoare și curajoase necunoscute mie. Iar pentru că, surprinzător, deși previzibil, monologul meu și-a descoperit un mănunchi de unde libere, pe care s-a insinuat, a căpătat încredere și ritm și s-a transformat într-un tânăr și timid dialog. Dialogul este o balanță subtilă, echilibrată, cu două sau mai multe brațe. Este un moment nul de două sau mai multe forțe. O înmănunchiere de idei antonimice sau sinonimice. O funcție definită pe domeniul limitat reprezentat de mulțimea oamenilor, cu valori în domeniul nemărginit al minții omenești, ce tinde neîndoios spre zero sau spre infinit. Iscat de către mine, ce fericire!

Și apoi, se pare, niște vibrații adânci, (adânci, căci se metamorfozau din suflet, chiar dacă acțiunea ce le-a generat a fost la fel de prozaică precum aceea de a-ți plimba cu drag pisicuța) s-au întretăiat în aer, creând armonie pentru o pereche de urechi șlefuite fin, urechi ce și-au încordat instantaneu auzul către vorba mea și mi-au zis: "e minunat ce povestești! am fugit să duc școlărița la școală, te pup". Și mi-a zâmbit, știți, două puncte și o paranteză. Era 23 septembrie 2009, 7:45, antemeridian. Eu i-am zâmbit, dar, pe moment, fără puncte sau paranteză, ci cu linii adevărate de expresie facială de bucurie, bucurie pentru că, ah, m-a auzit. Și am dat clic pe butonul "publicare".

Am invitat-o cu teamă la o cafea italienească (familia noastră are o slăbiciune pentru cafeaua italienească) prin telefon, din pacate am o teamă inexplicabilă de a nu deranja oamenii prin apelul meu telefonic și, totodată, de întâlnirile nefamiliare prin undele electromagnetice ale telefoniei, dar vocea cristalină de copil, cu care m-a întâmpinat, mi-a spulberat instantaneu temerile. Astfel că am ajuns curând împreună, de o parte și de alta a unei măsuțe sculptate din lemn de nuc, cu câte o ceșcuță cu cafea și lapte calde în față. Unde ne-am împrietenit.


-Am ieșit cu copiii la Pizza Hut aseară, vai, ce bine ne-am simțit, doar eu cu ei, ce zici de mine? m-am lăudat.

-Mamma mia, respecte, eu n-am curaj să ies singură cu ai mei, sunt niște bombe cu ceas întârziat, a exclamat Dege, râzând în hohote și cu toți dinții la mine, de m-am și întrebat în sinea mea, oare mă mușcă sau chiar râde. Nu m-a mușcat, ba m-a felicitat sincer pentru primul meci de tenis din viața lui Horica, pierdut, da, da, pierdut, dar jucat frumos, cinstit până la capăt:

-E grozav, felicitări! Așa mi-a spus, iar eu i-am mulțumit.


-Tu știi ce idee a avut unul dintre colegii lui? I-a zis că trebuia să îi dea spagă arbitrului ca să câștige!?! E poantă sau ce e asta???

-Nu e poantă, unu' râde, altu' plânge, ha, ha, a fost Dege de părere.

-Cam așa ceva.

Am luat o gură din cafeaua acoperită cu o spumă moale de lapte și am continuat șueta:

-Felix crede că el este frumos fiindcă s-a rătăcit într-o lumină.

-Extraordinar de frumos! E greu să reziști la lumină, să știi...asta cu rătăcirea e adâncă rău, a zâmbit Dege cu privirea ei caldă, ce a străpuns cu ușurință lentilele ochelarilor mici.

- La mulți ani lui tati de feline, a continuat Dege, desenul (n.a. cadoul lui Horica pentru tatăl lui) e bestial, tort însă n-am voie, ngggggg!

-Mulțumesc, Dege, dar tort de portocale fără zahăr ai voie, nu? E drept, ăsta are ceva zahăr în el, dar destul de puțin, întrucât am făcut tortul cu ce aveam în casă, iar noi nu ținem zahăr în casă, așadar am pus doar câteva cubulețe de zahăr, rămase pentru cafelele prietenilor. Ei, cum îți sună?

-Miammm, sună foarte, foarte bine, da' mi-a zis să am grijă la glucide! Totuși, un sfert de felie nu refuz, și-așa am băgat două mandarine deja, ha, ha, ha.

 A zis apoi, mai departe, văzând fotografia lui Kiti înrămată:

 -Ce frumoasă e pisicuța ta!

 M-am înroșit, de parcă la mine s-a referit, însă mi-am amintit instantaneu de Sofia:

-Mulțumesc! Am văzut și la tine o domnișoară tare frumoasă! Dege a etalat zambatul grațios de mamă de fată, ce frumos e între mame de fetițe! A mai răsfoit câteva file din albumul rămas la vedere, pe raftul bibliotecii, s-a oprit la instantaneele din vacanța de iarnă:

- Minunat! Ce peisaj de vis, iar copiii tăi sunt atât de frumoși! La mulți ani, să aveți parte de multă fericire în 2010! mi-a urat ușor nostalgică.

-Dege, mulțumesc, draga mea încă o dată! Așa e, toți copiii sunt frumoși, nu pot fi altfel în inocența și bunătatea lor! Și zicând asta, am știut că Dege vibrează pe aceleași unde cu mine, așa că ne-am strâns mâinile și am luat câte o gură din cappucino.

Copiii noștri erau toți pe la școli și grădinițe, cinci copii, cinci instituții diferite de învățământ, ce mai diversitate, astfel că ne-am permis amândouă să o lungim, lenevind dulce prin amintiri, dar și prin prezent, sărind dintr-una într-alta, așa cum fetelor le este natural să o facă. Am zis:

-Ajută-mă, Dege, m-a întrebat piticul din ce e făcut recele și caldul, păi ce să-i spun?

-Ha, ha, ce făină întrebare! Eu sunt mai leneșă așa, deci deocamdată nu am răspuns, ha, ha, s-a amuzat în continuare prietena mea.

-Ok, astăzi te scutesc de răspuns, dar nu mă uita pe data viitoare! În altă ordine de idei, sunt foarte mulțumită de Horica, pentru că a reușit să scape complet de stres înaintea concursurilor de matematică. Nu mai punem nici o presiune pe el, știi, am fost oarecum tentați să o facem la începuturi, din cauza sistemului.


-Felicitări lui Horica, ce băiat mare și multitalent ai! La vârsta lui cred că e important să aibă și confirmări, iar faptul că se duce de-acuma fără stres...brava! Ai niște copii absolut delicioși! Acu, vin cu jalba, a zis râzând și a continuat, Sofia mea e foarte talentată la matematică asta elementară...sper să o pot stimula pe mai departe, acuma poate să facă adunări cu sute, ha, ha, de genul 123 plus 347, clasa 1, la scăderi, doar cu zeci. Se prinde la toate ecuațiile, a înțeles principiul înmulțirii, știe numere negative...Dar nu mă văd lucrând cu ea din culegeri și, dacă datorită delăsării mele va avea de suferit? Dacă nu va înțelege geometria, analiza...

Am încercat să o liniștesc, amintindu-mi cam ce înseamnă abilitate 'normala' pentru clasa întâi și realizând că Sofia chiar este mult deasupra mediei, în plus, cu argumentul pasiune, adică atunci când împinsul părintesc de la spate chiar nu-și mai are rostul, mi-am ușurat misiunea de prietenă sfătuitoare. De aceea mi-a mulțumit:

-Mersi de încurajări!

Chiar eram convinsă că am liniștit-o, dar am realizat imediat că Dege are multe incertitudini, ceea ce oricum e reconfortant să afli despre prietenii tăi, fiindcă a continuat:

-Și cum îmi dau seama totuși dacă va fi talentată la mate, pentru că asta cu numerele totuși nu e încă matematică? A făcut o mică pauză, apoi tot ea: E adevărat că îi plac problemele...


Se încălzise aerul dimineții între timp, așa că i-am propus dragei Dege să ieșim pe terasă, să ne savurăm acolo cafelele italienești. Ridicându-ne greoi de pe fotolii, am pornit sa ne alintam, ea, că-i grasă, ba eu, că-s grasă. Dege este o femeie tânără și frumoasă, dar ea își plânge frumusețea fizică pe care simte că o scapă printre degete într-un moment nebun al existenței sale, căci sufletele de artist, ca sufletul ei, tânjesc după iubire și kilograme în minus, dar este doar un alt fel de a se alinta, ca să fie și mai mult iubite. De aceea, bine ne-a găsit povestea mea, povestea cum că Horica, întrebat fiind de către mine, aflată într-o stare trecătoare de aroganță, cu ce jucătoare de tenis aduc la trup, m-a cadorisit cu un răspuns ușor neașteptat, fiindcă m-a comparat cu cea mai grasă dintre cele mai grase jucătoare de tenis existente, așadar, așa mi-a trebuit. Cu lacrimi am râs, Dege se ținea de burtă, zicând:

 -Ai, ai, ai, mooor de râs!!!


Dialogul nostru era bine pornit catre înainte, traiectoria lui mergea, reconfortant, spre zare, așadar, în toate întâlnirile ce au urmat, ne-am regăsit echilibrul construit sau dat, mai bine, căci, în afară de a fi un om inteligent și creativ, în afară de a fi o mamă iubitoare ca mine, Dege este și are suflet de artist, deci este un om inteligent emoțional. Iar eu iubesc muzica și iubesc frumosul.

De aceea pentru Dege, de drag și numai de-asta, vreau să îi reamintesc ceea ce i-am scris când rătăcea într-un abis, niște versuri ale unui poet fantastic, Bokonon, inventat de un mare scriitor american:

"Facem, face tra la la
 Tra la la, tra la la,
 Tot ce trebuie făcut,
 Si o luăm de la-nceput,
 Facem ce e de făcut
 Prin noroaie si prin lut.
 Până când rămânem mut
 Ori trupul s-a desfăcut,
 Ori trupul s-a descusut,
 Desfăcut ori descusut."



Si tot pentru tine, Dege, cea mai amuzanta gluma din lume (tot de la Kurt Vonnegut): "Noaptea trecută am visat că mâncam clătite cu gust de lână. Trezindu-mă, am constatat că pătura mea dispăruse."


Și fiindcă nu pot să mă abțin de la a striga lumii: cu ce am greșit Pământului de nu mai pot să mă opresc din a compune asta, deși mă apucă groaza când mă gândesc la greul ce mă așteaptă ca să introduc diacriticele în text, voi striga: de ce ați lăsat-o pe Dege fără premiu, de ceeeeeee?

Dar trebuie să închei, n-am încotro, așa că închei cu o mărturie sfântă a prieteniei mele cu Dege, legitimă pentru acest mileniu. E aici mai jos dovada: