Extraterestrul din oglindă

M-am uitat astăzi la copilul nostru mare şi am văzut un extraterestru. Dar nu unul mic, verde, cu ochii bulbucaţi, urechi clăpăuge, voce metalică şi butoane pe piept. Ci unul ce ne seamănă, poate mai mult nouă, părinţilor lui, decât vouă, fiinţelor umanoide terestre, dar, ne seamănă! O fi rău? O fi bine? Bănuiesc că nu e cel mai rău, în definitiv mi-e greu chiar şi mie uneori să mă văd în armonie cu ce e în jurul meu. Poate e chiar foarte bine aşa, poate axioma fericirii este chiar asta: cu cât pari mai mult de pe altă planetă, cu atât eşti mai fericit. Sau poate că, aha, asta este, chiar suntem nişte extratereştri când apărem pe lume şi apoi, pe măsură ce creştem, devenim tot mai tereştri, atât de tereştri până ce ne confundăm cu el, Pământul.
 
 
 Extraterestrului H-008 îi place pe Pământ. De când a sosit aici a învăţat atâtea lucruri fascinante încât consideră că nici ziua de odihnă a pământenilor, duminica, nu merită să fie irosită de somn. Mersi, el îşi permite luxul asta, e extraterestru, are o sursă energetică în plus faţă de noi, ceilalţi. Mai mult, fiind extraterestru, nu are obligaţiile predeterminate ale oamenilor. Singura şi entuziasmanta lui rânduială este descoperirea plină de sensibilitate a bucuriilor prea uitate ale vieţii. Aici e cazul să ne împăunăm puţin noi, oamenii, pentru că tot ceea ce H-008 descoperă cu fascinaţie pe Pământ este al nostru, ne caracterizează pe o rază destul de generoasă de sistem galactic; dar totodată, ar trebui să îi fim recunoscători lui H-008 şi tuturor celor asemenea lui, în paranteză fie spus, H-008 nu e singur la noi pe Pământ, deci ziceam să îi fim recunoscători pentru că ne reaminteşte în permanenţă să ne emoţionăm în faţa fenomenelor şi a actorilor vieţii aşa cum am învăţat încă dintr-un trecut ancestral  pentru că, deşi replicăm invenţia asta cu ocazia fiecărei noi ontogeneze, noi, fiinţe grăbite în vâltoarea vieţii, uităm uşor şi închidem ochii ce privesc înăuntru preferând,uneori involuntar, să ne rătăcim pe drumuri drepte. 
 
  
 
 Extraterestrului H-008 îi place pe Pământ, deşi când a căzut aici, vedea în ceaţă, abia desluşea nişte umbre, fapt ce îl făcea să se simtă mizerabil. Însă, fiind extraterestru, H-008 şi-a folosit o încărcătură considerabilă de energie ca să îşi anuleze nefericirea trecătoare de la început, apoi a desluşit un sunet limpede de bunătate şi bucurie, s-a agăţat de el şi l-a înghiţit cu nesaţ ca pe un nectar al vieţii, după care a zâmbit. Zâmbetul său, gest nemaivăzut în lumea lui extraterestră, a constituit un trigger puternic pentru o serie de senzaţii extraordinare, de beatitudine. Oamenii din jurul lui l-au copleşit cu răspunsuri la fel de intense precum propriile lui simţăminte făcându-l pe el, extraterestrul H-008, să gândească în limba lui misterioasă că planeta Pământ este un loc în care vrea să rămână ca să trăiască.
 
 
 
 Extraterestrului H-008 îi place în continuare să trăiască pe Pământ, deşi oamenii din jurul lui îi răspund tot mai confuz la bucuria lui. El a învăţat să îşi mai limiteze entuziasmul din respect pentru gazdele sale a căror bunătate este prezentă dar s-a estompat în timp. Râde încă mult, e în continuare un tip fericit, dar seamănă tot mai puţin cu extraterestrul H-008 de la începutul fericirii sale. Asta pentru că în timp i-a crescut centimetru cu centimetru un înveliş nou peste cel de extraterestru, împingându-l pe cel din urmă tot mai mult spre interior. Din fericire pentru el, dar şi pentru oamenii din jurul său, învelişul de extraterestru este constituit dintr-un material cu calităţi nemaipomenite, atât de deosebite şi de tainice încât nici un om de ştiinţă terestru nu a reuşit să îl analizeze în profunzimea lui intimă, calităţi care îi asigură aproape-eternitatea. El ştie asta şi cât timp se vede încă din exteriorul imediat măcar cateodata că este un extraterestru nici nu o va uita. Ceea ce îl poate face fericit. Măcar din timp în timp.