Îl văd în intersecţie de la prima oră a dimineţii. Prima mea oră, a lui nu am aflat a câta este a zilei. Poartă pe cap o pălărie şi ţine într-o mână un baston. Deşi locul în care stă este cu aproximaţie mereu acelaşi, îl văd câteodată deplasându-se de pe o parte a străzii pe alta şchiopătând uşor. Îmbrăcămintea este potrivită cu vremea de afară, trebuie să fie, pentru că el e prezent în intersecţie la prima mea oră a dimineţii în fiecare zi a săptămânii mele. El stă la intersecţia a două străzi respectabile ale oraşului nostru autentic. Poartă o pălărie pe cap şi un baston într-o mână, dar, cel mai important, poartă permanent un zâmbet pe faţă. Nu, poartă multe zâmbete pe faţă şi, zicând asta, îmi dau seama de ce vremea nu îl împiedică să vină întotdeauna la întâlnire. Pe care le împarte generos copiilor, dar nu doar lor. Bună ziua, plus un zâmbet fetei frumoase cu părul castaniu, lung până spre mijloc. Bună ziua peste alt zâmbet celor doi adolescenţi cu mustăcioare şi păr vâlvoi. Bună ziua, zâmbet şi o îmbrăţişare fetei cu fustă creaţă şi tenişi în picioare. Tinerii, binecuvântaţi parcă de bineţea dată de omul nostru din intersecţie, cotesc toţi, rând pe rând, în jos pe străduţă către liceul lor.
Stă în intersecţia de străzi, dar stă şi în intersecţia unor lumi şi idealuri. Clădirea liceului, renumitului liceu bucureştean, stă ascunsă, uşor arogant graţie geometriei asimetrice a străzilor oraşului, doar la câţiva metri în jos de intersecţie. Mai simplă, mai obosită, deşi, poate, nu chiar atât de bătrână ca cea de mai sus, clădirea unei alte şcoli îmbracă mare parte a curburii de la încrucişarea de străzi. Este o şcoală specială, aşa îi zice şi nu este o clădire cu nimic mai specială decât alte vecine ale ei. Şi copiii ce învaţă aici trec pe lângă omul nostru. Şi copiii ce învaţă aici, poate mai degrabă părinţii sau însoţitorii lor, primesc salutul şi vorbele bune ale generosului om. Cu atitudinea şi comportamentul său amiabil, dar cu neobişnuita sa prezenţă constantă şi sigură aici, el face din intersecţia cu pricina mai mult decât o încrucişare de străzi, aceasta devine o intersecţie vie şi vibrantă de speranţe, tot atâtea câte suflete acolo.
E bătrânul din intersecţie, cu pălărie pe cap, baston în mână şi zâmbet pe faţă şi îi înţeleg bucuria de a împrăştia zâmbete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu