Cu o trenă albă din borangic, strălucitoare sub razele calde de soare ale dimineţii, mireasa, ascunsă sub vălul translucid ce îi accentuează delicateţea, pluteşte către perechea sa. Este sfioasă şi voioasă. Este frumoasă ca o prinţesă adevărată. Copiii îi zâmbesc instinctiv, ar vrea să o prindă şi de aceea aleargă către ea cu braţele deschise. Decorul nunţii ei a fost pregătit cu mare grijă pentru detalii, covorul roşu este de data asta verde-smarald, te pierzi în el când îl priveşti, este grandios şi preţios, buchetele de flori stau înşirate pe drumul către altar şi înfloresc ca prin minune de la un minut la altul, chiar şi poziţiile oştenilor, ce străjuiesc falnici alaiul, s-au determinat exact cu ruleta, nimic nu poate exista şi respira în dizarmonie cu însăşi întruchiparea perfecţiunii. Suntem căţăraţi pe scena naturii verzi, o admirăm şi adulăm, îi anticipăm la unison respiraţia vitală. Am dori să îi atingem miresei rochia mătăsoasă, să îi simţim fineţea în palmele noastre aspre, dar, deşi atât de aproape, fiinţa ei ne este inaccesibilă. Ne hotărâm să îi respectăm zborul în şi spre libertate şi ne aruncăm plasele deoparte. Stăm spectatori pe covorul moale şi ne bucurăm în dimineaţa celestă a renaşterii naturii de zborul a doi fluturaşi strălucitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu