În 10 puncte ce îmi (mai) place...

... mă întreabă adra_bell. Senzaţii:

1. smulgerea buruienii prin apucarea tulpinii sale aspre între degete, mişcarea încoace şi încolo pentru mobilizare şi pentru descoperirea traiectoriei rădăcinii. Senzaţie plăcută redescoperită ieri;

2. aroma cafelei proaspăt măcinată şi cea a frunzei de leuştean ruptă între degete. Am ştiut de pe când eram copil nebăutor de cafea despre viitoarea mea pasiune gustativă. Am descoperit mirosul special al frunzelor de leuştean tot în perioada copilăriei, cred că prin grădina bunicii. De atunci a devenit condimentul preferat în bucătăria mea. Primii doi ani petrecuţi în Slovenia am suferit din cauza lipsei leuşteanului. L-am găsit apoi cu ajutorul gazdei noastre care mi-a şi adus câteva seminţe pe care le-am crescut în grădiniţa noastră de împrumut.

3. legănatul- a fost autostimularea copilăriei mele. De pe când eram un sugar mic şi gras am adormit mereu legănându-mă şi visând, asta până în săptămâna 40 a primei mele sarcini. După ce s-a născut Horica , deşi plăcerea de a mă legăna a rămas intactă, am renunţat brusc, inexplicabil şi împotriva voinţei mele conştiente la acţiunea propriu-zisă de mişcare ritmică a capului înainte de a adormi. Posibil ca gestul să fi fost compensat de legănarea şi purtarea prelungită a bebeluşului meu. Au părinţii mei o poză cu mine cam pe la 10 ani, mă aflu în leagăn şi arăt un chip înflorit de un zâmbet plin de extaz iar lângă mine e sora mea mai mică, agăţată de bara ce susţine leagănul, probabil rugându-mă să o las şi pe ea puţin.

4. să mă tund în clipa în care mă enervează cum îmi stă părul. De fapt punctul ăsta reprezintă o plăcere prin contrast cu marea şi constanta insatisfacţie dată de vizitele mele la coafor. Şi fiindcă sunt enervată destul de des de aranjamentul rebel al părului meu, mă tund de ani de zile singură în baie. Din când în când primesc complimente referitoare la aspectul coafurii mele. Le primesc cu recunoştinţă;

5. îmi plac piesele instrumentale luuuungi de jazz. Când trec de 10 minute sunt cel mai fericită. Dacă instrumentele sunt de suflat e chiar mai bine;

6. altă plăcere tactilă: să cuprind în palma mea feţele moi şi fine ale copiilor mei. Să nu credeţi cumva că am o mână cât o cazma! Am doar degete lungi :).

7. vinetele gătite oricum şi ciorba de fasole verde făcută de mama;

8. nuanţele de crem, gri, bej, maro. Şi verdele. La haine, mâncare, ambianţă, farduri, maşini;

9. să fiu observatorul nevăzut al interacţiunilor dintre copii. Am trăit senzaţia emoţionantă de drag doar văzându-i pe băieţii mei trecând unul pe lângă celălalt adresându-şi câteva cuvinte (!!!);

10. şi dimineţile însorite în care ne sar toţi copiii în cap şi picioare inghesuindu-se fiecare după posibilităţi sub câte o aripioară părintească. De remarcat piciulica, gata oricând să stoarcă o lăcrimioară dacă nu obţine locul dorit şi Kiti care adoră să îşi lipească fătuca de faţa mea dar şi Horica cel mare şi înţelept care cedează din oficiu locul de cele mai multe ori.