Oul sau găina 007?

Ce a fost mai întâi, oul sau găina? este mai degrabă o alegorie a gândurilor mele despre…ganduri, idei și suportul lor concret neuronal, cât despre povestea lui Felix din exact clipa ieșirii noastre de sub idilicul nor lacustru de ceață, acolo nu încape nesiguranța, ouăle sunt de colecție, iar găina este nu o oarecare, ci chiar Găina 007, cu pistol la brâu și cu iscusință în căutarea ouălor de colecție, cu gând bun, iscat oare de unde, de a le cloci de-amorul firescului și numai al firescului unei atari existențe de poveste, auzi, Găina 007, aici ajung din nou să mă întreb, ce-a fost mai întâi, povestea hilară și absolută, prin permisivitatea gândului hoinar, sau visul hilar și înfricoșător deopotrivă, a lui Felix, apoi al meu, desigur, vis care sparge linstea dinăuntrul lui, dar și pe cea din afara mea, căci urlu în noapte un "Felix" cu intenție protectoare copilului iubitor de animale, care fuge să îmbrățișeze o felină uriașa scăpată în grădina noastră, "pe mine mă iubesc toate animalele", crede el, iar asta îmi dă fiori reci pe spinare, în lumile cunoscute și necunoscute, în aceeași măsură intrigante, despre vis și panică ne-am șoptit încă de prin trena lăptoasă a lacului, așadar înainte de găina 007, când copilul drag m-a liniștit că visurile nu sunt chiar ca găurile negre, deși sunt infinite, pentru că doar întinzi mâna și spui un cuvânt-două și pui mâna pe ele, cum face, de altfel, și Spotu, știi, tipul ăla căruia nu-i lipsește nimic, adică care are orice în afară de nimic, deși există pe undeva în domeniul său de mii de kilometri o cutiuță cam goală, care-i un fel de gaură neagră, infinită, desigur, dar oarecum retractilă, căci se întoarce pe dos și din nimic iese orice sau aproape orice, deci totuși îi lipsește nimicul până la urmă.