Alegeri chibzuite

Ar putea visa vreodată să fie reprezentantul clasei în consiliul elevilor doar dacă s-ar epuiza visele și visurile, iar dacă s-ar ajunge acolo, cine s-ar mai sinchisi de consilii și taifasuri, așadar nu, să nu mă votați pe mine, nici de vă veți fi gândit, nici de nu vă veți fi gândit la asta, nu este timpul pentru irosit pauzele, deschid o paranteză, la vremea sa, lui Horica i s-a imprimat, oarecum din mers, o funcție în frunte, șeful clasei, apoi, într-un an, i s-a râcâit fruntea cu șmirghelul, plus obrazul, un șef de clasă adevărat ar fi șters tabla măcar, noroc că băiatul ăsta trăia și trăiește încă după principiul sănătos, "înainte de orice să râd", deci a râs și supărarea n-a avut pe ce să cadă, închid paranteza, despre Felix vorbesc mai sus.
 
Copiii se joacă împreună, Kiti este judecător, mimează bine chibzuința, băieții stau drepți, în fața liniei dintre două plăci de gresie, eu am rolul povestitorului, Kiti, tu să hotărăști cine este cel mai prostănac dintre ei, Kiti stă și ea drepți cu fața la băieți, apoi se mai îndoaie ușor, doar are privilegiul ăsta, fiind judecător, își prinde obrazul în palma dreaptă, semn bun, apoi își cuprinde și celălalt obraz cu stânga, semn de îndoială, chibzuiește așadar, apoi se îndreaptă cu brațul întins către Felix, dar schimbă brusc direcția și se oprește pe capul lui Horica, vaaaai, băieții nu mai stau drepți, sunt încovoiați de râs, e convenabilă decizia, copilul mare trebuie să fie mai înțelegător și uneori este, copilul mic trebuie să trăiască emoțiile de a concura cu frații mai mari, iar uneori le trăiește, și copilul mijlociu trebuie să intre cumva în schema familială pentru balansare, iar Kiti parcă pentru asta s-a născut, să armonizeze direct sau cu subtilitate lumea.