Dependențe

Dacă există meteodependență, atunci cine s-o experimenteze, dacă nu Kiti? Astăzi zâmbește mai mult. Dacă nu există (sau chiar dacă există), este doar o întâmplare fericită să strălucească deodată. Merg cu cei mici la cumpărături. Cât timp ne deplasăm, fetei îi este bine. Ne oprim din când în când, iar Kiti nu mai are aceeași apariție convențională precum cea din timpul mersului, ori se așază direct pe podea, ori se apleacă neîncetat să ridice fire imaginare, ori își împinge căpuțul drăguț printre hainele înghesuite pe umerașe. Felix râde, are încă vârsta la care se mândrește fățiș cu sora lui, vârsta inocenței. Mai încolo mândria se va preface toată în iubire, atunci va fi atins precoce cumpătarea înțelepciunii. Mișcare! Cere Kiti cu câte un chiuit neașteptat de discret, de parcă s-ar sinchisi de rânduielile tangențiale care o ating, iar eu o păcălesc cu câte o îmbrățișare scurtă, despre al cărei contact nu știu dacă este sau nu ofensator, întrucât mă îndepărtează delicat. Îi îndeplinesc dorința de mișcare cu ajutorul fratelui ei, care o ia de mână și o conduce în cerc. Un bodyguard ne privește curios. Kiti rupe o etichetă cu of. Degeaba, fetele și băieții sunt bine instruiți să eticheteze la nesfârșit, bodyguardul poate sta liniștit și chiar stă. Cumpărăm ce-avem de cumpărat și încă un bonus, fără să încălcăm reguli de bunăcuviință, mirare mare după aste zile ploioase. Coborâm în mașina fierbinte (ce bine), rând pe rând, destul de sobri, dar mulțumiți. Nici până ajungem în fața casei Kiti nu-și aruncă pantofii din picioare în capetele noastre. Abia înăuntru își eliberează zâmbetele solare.