Aproximativ, dar fidel

Când cântăm împreună, Kiti este extrem de atentă la mine; cu ochii ațintiți asupra mea ca-ntr-o oglindă își remodelează sunetele emise cât mai asemănător cu ale mele. Înțelege intuitiv gesturile mele, ea își ajustează tonul și înălțimea sunetului, urcând sau coborând după cum îi indic cu arătătorul. Imitația ei, deși brută și mai puțin expresivă pentru cineva căruia nu îi este familiară intonația fetei, este totuși complexă și subtilă, întrucât nu se poate modela direct, așa cum modelăm imitarea unui gest, apoi, pentru că a imita un sunet muzical ține covârșitor de o calitate înnăscută, așadar este mai dificil de influențat. Toate astea pentru a nota cântarea noastră de azinoapte, nu una oarecare, desigur, pe care am improvizat-o în timp ce ne spălam amândouă pe mâini, așadar nesusținută de priviri, ci împlinită mai firesc decât înainte. Nu zic despre firescul nostru, această naturalețe silită să copieze negreșit o altfel de natură.