marți, 6 ianuarie 2015

Cerul Bobotezii

Cât noi ne-am destins în vacanță, zilele au făcut același lucru. Iată-le tot mai decontractate, mai calme și mai primitoare. Observ iarăși cu bucurie asta când o aștept pe Kiti la microbuzul cu care vine de la școală. Din păcate pentru Felix, care așteaptă împreună cu mine, faptul nu este îmbucurător, lui așteptarea pe lumină îi pare fără sfârșit, căderea nopții peste oraș echivala până mai deunăzi cu sosirea microbuzului. Iată perversitatea prejudecății. Totodată oportunitatea înlăturării sale.

Am aflat cuvântul Bobotează de la bunica, iar împotriva faptului că de cele mai multe ori de Bobotează mergeam la școală, cuvântul vine cu amintirile unor dimineți geroase și albe de început de an, petrecute în mare veselie împreună cu frații mei în casa bunicilor, în parfum de mentă, lămâie și busuioc, apoi de grija cu care se pregătea primirea preotului întru sfințirea casei, pe care noi, copiii, o găseam, încurajați de bunicul, deosebit de comică, datorită zelului bunicii. Aerul încăperilor trebuia primenit, iar gerul aspru pătrundea purificator înăuntrul casei, neatingându-ne decât superficial, ca o înviorare dulce, întrucât o făceam lipiți cu spatele sau chiar cocoțați pe teracota fierbinte, acea construcție absolut misterioasă pentru noi, cu aerul ei condescendent de bunică protectoare, cu treptele ei decorative și funcționale, cu masivitatea și intensitatea întregii sale prezențe în încăpere și încăperi.





Niciun comentariu: