Ceea ce trebuia demonstrat

Ei bine, am făcut testul despre care scriam aici și mi-a dat cu plus. În plus, am observat că Felix a descoperit singur o strategie pentru a-și învinge timiditatea. Dacă până aseară el nu-și spunea poveștile decât când se afla doar cu mine, exprimându-se vehement împotriva istorisirii lor în fața altui auditoriu, aseară, stârnit de informația uimitoare pe care i-am dat-o și aflându-ne în mașină noi doi împreună cu Horia și Kiti, după ce și-a implorat zadarnic frații să tragă câte un pui de somn până acasă, astfel încât aceștia să nu-l audă, m-am pomenit cu ardentul meu născocitor de povești pornind inedit într-o nouă poveste, fără clasicul 'a fost odata' și fără, și el clasicul, 'eu și cu puiuții lui Spotu'. Împotriva rușinii de a se descoperi în special în fața lui Horia, întrucât creația presupune dezvăluire, Felix a adus planul fantastic al poveștii sale într-o realitate aproximativă, un fel de transpunere a obișnuitelor sale aventuri din spațiul imaginat al unei planete îndepărtate, într-un spațiu, tot magic, însă legat de concretul lumii în care trăim prin faptul că a pretins că întâmplările s-au petrecut în recenta (dar în realitate inexistenta) excursie cu, fără-ndoiala, palpabila lui clasă de la școală. Pe măsura incursiunii tot mai vitejești în profunzimea poveștii, Felix a căpătat suficientă fluență, ba pe alocuri vocabularul său chiar dezmatandu-se impudic, încât sa nu il mai pot numi rușinos, o, nu.