Meșteșugărești

Îmi privesc palmele în șanțuri și bătături, nu le recunosc reliefurile accidentate. Număr șurubelnițele din jurul meu, două mi le-a adus Horica din atelierul său de lutier pasionat, trei mi le-am adus singură din garaj, apoi am mai găsit două într-o cutie veche de pantofi în debara și încă două prin sertarele din bucătărie. Aș putea părea un muncitor organizat, de fapt sunt doar nestăpânită și spontană în activitățile mele meșteșugărești. Am un buchet impresionant de șurubelnițe de soiuri diferite și fiecare dintre ele îmi strunește subtil, chiar de dureros după cum se pare că voi afla, nerăbdarea de a monta fotoliile. Șuruburile nu se lasă înșurubate în profunzimea lemnului și pace. Vorba vine, deoarece numai limpezime nu întrevăd. Îmi fac un calcul ce mă mai liniștește, cele patru șuruburi încăpățânate, patru pentru fiecare fotoliu în parte, nu sunt determinante pentru desăvârșirea pieselor de mobilier, desigur, o desăvârșire aparentă atâta vreme cât șuruburile vor rămâne proeminente, așadar pot să-mi ridic privirea compătimitoare din șanțurile și bătăturile străine ale palmelor și să întorc pagina broșurii cu instrucțiuni de la Ikea.

Terasa devine și spațiul văratic perfect pentru destinderea trupului, grație celor patru fotolii noi, acum legate curat în corpuri independente, pe lângă că este un spațiu al încântării vizuale și olfactive, datorită trandafirilor aflați în plin val de înflorire, a predominanței verdelui câmpului nesfârșit și a izurilor tămăduitoare ale levănțicii întrepătrunse cu cele exotice ale plantelor aromatice.