Îl găsesc pe Horica la terenurile de tenis purtând mimica aceea îngrijorătoare de om mânios, o cunosc prea bine și nu-mi place. Nu am nevoie să pun întrebări, trec direct la măsurile de înveselire. Această trecere cere necesar un sacrificiu - acum, îi permit să năvălească cu furie asupra mea, fiindcă mama trebuie să poarte 'vina' de a-și elibera copilul de patimă. Dezlănțuirea este de bun augur, Horica își depășește starea de iritare. Mai încolo îmi povestește frustrările, impulsurile și reprimările ce l-au mâniat, dar și răbdarea, încrederea și mulțumirea cu care s-a lecuit. Asta mă face să gândesc (și să arunc pe facebook) discret diferit expresia cunoscută, 'când unul îți spune că ești beat, trimite-l la culcare; când doi îți spun că ești beat, du-te la culcare', și anume astfel: 'când unul îți spune că ești beat, trimite-l la culcare; când doi îți spun că ești beat, trimite-i la culcare'! O abordare, zic, ceva mai sănătoasă în timpuri colorate și ambigue, presante și exuberante, cum sunt anii adolescenței, în care valoarea grupurilor (găștilor) este mare, iar a ieși din rând te transformă în victimă sigură. Regula are, desigur, și un corolar, pe care Horica îl înțelege din prima cu impunătoare maturitate: 'când unul îți spune că ești beat, trimite-l la culcare; când doi îți spun că ești beat, lasă-i în durerea lor și vezi-ți senin de treaba ta!'
În altă ordine de idei, hai Simona, bineînțeles!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu