Fără grabă

Lucrez la matematică pro bono cu o fată de clasa a opta, înainte de un examen care își propune să evalueze cunoștințele acumulate în școala generală și înțeleg că până când nu le dezvăluim copiilor sensul pentru care omul a creat această știință, aceștia nu vor înțelege la ce bun să continue să folosească instrumentele primite, precum niște roboței, în calcule și socoteli, pe sute de pagini de hârtie. Uite, de-asta e grea matematica!
 
Apoi plantez doi trandafiri mov, sosiți cu câte un bilețel cu numele lor agățat de trunchi, și o hortensie roșie și înțeleg că responsabilitatea pe care o simt tot mai acut față de plantele noastre nu este un dat, ci înflorește odată cu admirația pe care ele mi-o stârnesc, totodată că mă trimite în grădină exact așa cum mă găsesc florile când sosesc la poartă, gătită de plecare de-acasă, în șalvari delicați de vară și papuci de casă, doar cu mănușile de grădină peste mâini și lopățica mea turcoaz, cu care sunt capabilă să sap gropi serioase, ceea ce și fac, atât de bine mi se mulează în palmă.
 
Hortensia este la a treia mea încercare, de data asta i-am creat culcuș la umbra dezordonată, aproape boemă a unui mesteacăn, așa, să-i treacă doar valuri răzlețe de lumină pe deasupra, fiindcă așa le place hortensiilor, în plus, sper că muzica rafinată a frunzelor foșnind să-i cânte creștere sănătoasă.

Plecam indata de acasa, mai am sa-i dau trandafirului Sissi o cana de apa proaspata, iar Horica sa-si fotografieze incantat pestisorii ce inoata in sfarsit fericiti in apa clara si oxigenata a iazului, indata ziceai, mami, indata, indata, o clipa doar de contemplatie si fugim!