vineri, 23 mai 2014

The Happy Runner

Când am văzut concursul National Geographic, A Power Of A Smile, mi-am spus că aș vrea să particip, nu atât pentru a câștiga, de fapt nu sunt sigură dacă se câștigă ceva, ci pentru că mi-am amintit de atâtea zâmbete uitate de copii și nu doar de ei prin fotografiile noastre de familie, încât, mi-am spus, măcar unul dintre ele trebuie să apară în albumul lor frumos. Apoi am pornit să încarc o fotografie, cât de greu este să alegi, însă am renunțat, fiindcă pozele pe care le-am crezut cele mai reușite au fost făcute cu telefonul, așadar nu au rezoluție bună pentru a fi acceptate, deși după părerea mea ele sunt mai mult decât acceptabile, ha. Până la urmă, de dimineață, căutând o fotografie cu biblioteca noastră, am dat de poza de mai jos. N-am mai ezitat ca prima oară și am învârtit-o puțin, am lungit-o încă puțin și am urcat-o în albumul A Power Of A Smile. Dacă vă place și vreți să o alintați cu un "like", dați clic pe linkul următor, apoi clic pe inimioara de sub poză. Vă mulțumesc anticipat și vă recomand să răsfoiți puțin albumul, fiindcă sentimentul bucuriei din acele fotografii este molipsitor.

Iata linkul: http://yourshot.nationalgeographic.com/photos/3679090/


Niciun comentariu: