Dacă anul ar avea o existență de sine stătătoare, astăzi el ar fi o simplă întindere uniformă de neant primordial, presărată de lumini și luminițe scântâietoare, catalizatoarele de organizare. Neîntâmplător, anul nou chiar așa ni se arată, un întuneric dens cu licăriri tot mai intense. Dar el, bietul (sau fericitul), are atâta independență pe lume, câtă are un punct, știți, acea formă geometrică fără dimensiune, definită numai prin bunăvoința altor forme geometrice care se întâlnesc din complezență. Un punct al unui continuum implacabil, unidirecțional, nesfârșit. Un punct dintr-o existență universală îngăduitoare, căruia îi definim prezența numai din nevoia omenească de întoarcere, o întoarcere cu două sensuri literale, nu spațiale, anume, atât de revenire, cât și de prefacere, devenire. Să revenim la începuturi, să fim generoși cu noi înșine, oferindu-ne șanse noi, noi ca începuturile, apoi să ne preschimbăm din ceea ce am fost ieri în ceea ce vom fi mâine, căci nimic pe lume nu ne lasă să întrezărim posibilitatea unor întâmplări echivalente, care ne-ar ține pe loc, ce loc?, care loc?, alt punct, altă entitate simbolică! Dar să-i zicem totuși cumva, să-i onorăm caracterul contemporan, de a fi acum, prezent, curat și liber pentru visurile noastre, dar mai ales să-i cinstim familiaritatea și suplețea cu care ne tolerează nevoia vanitoasă și, totuși, modestă de reinventare. Să crești mare, 2014! Sau vino simplu, cu îndrăzneală peste noi, cum desigur ai facut-o, dacă până și un băiețel a făcut-o la trecerea spre tine, căci altfel n-ar fi strigat in momentul acela, 'bine că nu am lătrat de spaimă!'
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu