În diminețile zilelor de joi țin mai multă vreme pijamaua pe mine, cu toate astea trăiesc, așa, în pijama, cu ridicole sentimente de lejeritate și generozitate domnești față de lumea mea înconjurătoare, minimă astăzi, sunt acum în acord maxim cu mine însămi, întrucât Horica încă doarme, iar Broschi nu se pune la socoteală, în timp ce restul e plecat deja. Joia dimineață nu este vreme de zorit, iar răsplata mea pentru seninătate este percepția de dilatare a timpului. Vitezele halucinante ale altor dimineți le dau acestora aer de deșertăciune, nu-i de mirare că ele seamănă atât de mult unele cu altele. Însă în liniștea și solitudinea dimineții de joi găsesc adesea echilibrul perfect între mine, cea dominatoare, și mine, cea supusă, așa încât n-am răutatea și cruzimea cuceritorului, dar nici smerenia și dependența slugii, sunt doar eu, eliberată de virtuți și metehne dobândite, necomplicată, împăcată, înfășurată doar de o pijama simplă. Trăiesc sentimente înălțătoare de generozitate față de lumea mea, sunt gata să o eliberez de orice povară doar cu ajutorul unui mic gest. Am putința să o fac, întrucât larghețea dimineții de joi îmi înlesnește fanteziile, și o fac, așa cum înțeleg eu să o fac, apoi, când bate de miezul zilei vine timpul să renunț la dărnicie și la...pijama. Bună dimineața!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu