În așteptarea Crăciunului- 12 decembrie

Între atâtea obiecte artistice retrase voit către marginile încăperii largi a galeriei de artă, copiii cei mai mici ai școlii s-au încadrat armonios, ele, obiectele- mici, delicate, ei- mici, delicați; ele- expresii estetice ale creativității, ei- definiții desăvârșite ale Creației; ele- unice, atrăgătoare, ei- fiecare în parte, perfecți. Copiii, unii emoționați, alții, dezinvolți, dar toți de o naturalețe încântătoare, au interpretat câte una sau două piese pentru pian, la pianina școlii, care a sosit tocmai de departe cu camionul, îți imaginezi?, cu sau fără partituri în față, cu sau fără greșeli mai mici sau mai mari, cu sau fără ajutor de la doamnele profesoare, însă aplaudați cu toții negreșit. A fost un dar pentru părinți înainte de Crăciun, sper că a fost un dar și pentru ei, copiii, căci darul trebuie să bucure pe primitor, dar și pe cel care îl dăruiește. Felix a fost el însuși uimit de absența emoțiilor sale, cele anticipate, poate, dintr-o prea nenecesară îndârjire pentru perfecțiune, când perfecțiunea, în cazul acesta, nu ține de dobândirea măiestriei, ci este intrinsecă simplului fapt de a fi, do, re mi, do, re mi.